Monday , April 29 2024

Preşedintele Galatasaray: Dacă nu vin succesele, Hagi va pleca

foto; gsp.ro

Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat că tehnicianul Gheorghe Hagi are responsabilitate deplină în ceea ce priveşte transferurile şi că, în cazul în care nu vor veni succesele, el nu va rămâne la echipă, la fel ca şi directorul sportiv Adnan Sezgin, informează presa turcă.

“Adnan Sezgin îşi face sută la sută datoria. Nu face el transferurile. El merge la negocieri şi în ultima fază vine să ne prezinte situaţia, iar noi îl întrebăm încă o dată pe antrenor şi facem transferul. (…) Galatasaray nu mai are secţie de fotbal. Eu am cinci conducători, iar fiecare se ocupă de ceva. La fotbal, le-am dat toată responsabilitatea lui Sezgin şi Hagi. Hagi are autoritate deplină în ceea ce priveşte transferurile. Dacă nu vin succesele, Hagi nu rămâne, şi nici Sezgin. Dacă va obţine succese, Hagi va continua, dacă nu, va pleca”, a spus Polat la postul Lig TV.

Adnan Polat a adăugat însă că în opinia sa Gheorghe Hagi va reuşi să facă o echipă performantă. “Echipa făcută de el în trecut a devenit campioană cu Gerets. În prezent există 100 de fotbalişti care ne-au fost propuşi de el şi de alte persoane. Hagi îi cunoaşte pe cei mai mulţi dintre ei, iar în cazul celor pe care nu îi ştie, se uită la DVD-uri cu ei”, a explicat oficialul turc.

Potrivit cotidianului Milliyet, Gheorghe Hagi a declarat, pentru revista clubului Galatasaray, că adevărata sa echipă va fi văzută peste şase luni – un an.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …