Monday , April 29 2024

LPS Suceava U17 a reluat play-off-ul cu o remiză în fața Ceahlăului

În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Andrei Ițco păstrează un avans de opt puncte în fruntea clasamentului

LPS Suceava a remizat pe teren propriu, în fața Ceahlăului Piatra Neamț, scor 1-1 și păstrează un avans de opt puncte în fruntea clasamentului din play-off-ul Campionatului Național pentru juniori U17.

Echipa antrenată de Andrei Ițco a deschis scorul în primul meci de campionat din acest an după un sfert de oră prin Sebastian Burlacu, nemțenii egalând înainte de pauză.

Clasament play-off U17: 1. LPS Suceava 43p, 2. Ceahlăul 35p, 3. FC Botoșani 34p…

În play-out, grupa de U17 de la Juniorul Suceava, pregătită de Laurențiu Berezoschi a câștigat pe stadionul din Ițcani, în fața celor de la LPS Vaslui, cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de David Chidovăț (două) și Vasile Baciu.

Clasament play-out U17: 1. LPS Bacău 26p, 2. Juniorul Suceava 26p, 3. LPS Roman 19p…

În campionatul juniorilor U19, LPS Suceava a pierdut acasă, în play-off, scor 0-2 cu Ceahlăul Piatra Neamț, iar Juniorul Suceava a fost învinsă, tot acasă, în play-out, cu 1-2, de LPS Vaslui, la finalul unui meci în care gazdele au înscris prin Beniamin Iliuc.

Clasament play-off U19: 1. FC Botoșani 40p, 2. Ceahlăul 39p… 6. LPS Suceava 17p.

Clasament play-out U19: 1. LPS Vaslui 22p, 2. LPS Piatra Neamț 20p, 5. Juniorul Suceava 12p…

În Liga Elitelor U14, LPS Suceava a început anul competițional cu o remiză, scor 3-3, pe terenul vecinilor de la FC Botoșani, a finalul unui meci în care formația antrenată de Ovidiu Bosancu a înscris prin Darius Gemeniuc și Eduardo Botezatu, la care s-a adăugat un autogol al gazdelor.

Un rezultat identic, 3-3, a obținut și Juniorul Suceava pe terenul celor de la Colțea Brașov, după un meci în care grupa pregătită de Ovidiu Vranău a punctat prin Robert Popovici, Iulian Magazin și Petru Constantin.

Clasament Liga Elitelor U14: 1. FC Bacău 36p… 3. LPS Suceava 31p… 7. Juniorul Suceava 19p… (D.C.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …