Saturday , April 27 2024

Handbaliștii suceveni încep pregătirile pentru viitorul sezon

20 de jucători sunt așteptați la primul antrenament din această vară, programat astăzi, de la ora 17.00, în sala LPS. Echipa suceveană se va antrena în localitate până joia viitoare, când va pleca în Portugalia, unde își apără trofeul câștigat anul trecut la Campionatul European Universitar  Handbal

CSU Suceava începe la mijlocul acestei săptămâni pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii Zimbrilor la handbal masculin. La pri­mul antrenament din această vară, programat astăzi, de la ora 17.00, în sala LPS, sunt aștep­tați în jur de 20 de jucători, printre care și două dintre cele patru achiziții efectuate în intersezon: portarul Valeriu Erhan (Dunărea Călă­rași), pivotul Alexandru Ionescu (Stiința Ba­cău), centrul Maxim Oancea (Stiinta Ba­cău) și interul dreapta Cristian Adomnicăi, ultimul revenind acasă după șapte sezoane petrecute la Odorhei și Turda. Aceștia vor aco­peri golurile lăsate de plecările lui Sebastian Polocoșer, Dușan Sipka, Cristi Tcaciuc și Gabi Cotinghiu.

“Duman și Ionescu sunt la lotul național de tineret, în vreme ce Erhan se va prezenta la pregătiri începând de luni. Mai așteptăm un jucător pe postul de inter dreaptă, unde ne trebuie o dublură pentru Adomnicăi”, a precizat antrenorul Adi Chiruț, înainte de startul pregătirilor de vară.

Trupa antrenată de Adi Chiruț și Iulian Andrei se va antrena în localitate până joia vii­toare, când va pleca în Portugalia, la Coimbra, unde trebuie să-și apere trofeul câștigat anul trecut la Campionatul European Universitar.

 Incep campionatul pe data de 5 septembrie

Echipa suceveană va debuta în viitorul sezon pe data de 5 septembrie, cu un meci pe teren propriu, în fața celor de la CSM București. De altfel, universitarii vor avea un program infernal în primele trei etape de campio­nat, când vor întâlni doar formații  pretendente la calificarea în play-off.

“Nu sună prea bine programul din pri­mele etape, când vom înfrunta CSM București, Turda și Dinamo. Este greu, dar până la urmă tot trebuie să jucăm cu toate echipele. Poate reușim o surpriză ca-n debutul sezonului trecut, când am câștigat la Constanța”, a precizat Adi Chiruț.

Programul echipei sucevene în turul sezonului regulat:

Prima etapă:

CSU Suceava – CSM București

Etapa a II-a:

Potaissa Turda – CSU Suceava

Etapa a III-a:

CSU Suceava – Dinamo București

Etapa a IV-a:

HC Buzău – CSU Suceava

Etapa a V-a:

CSU Suceava – Dunărea Călărași

Etapa a VI-a:

Minaur Baia Mare – CSU Suceava

Etapa a VII-a:

CSU Suceava – HC Dobrogea Sud

Etapa a VIII-a:

Politehnica Timișoara – CSU Suceava

Etapa a IX-a:

CSU Suceava – Steaua București

Etapa a X-a:

CSU Suceava – CSM Făgăraș

Etapa a XI-a:

HC Vaslui – CSU Suceava

Etapa a XII-a:

CSU Suceava – Stiința Bacău

Etapa a XIII-a:

CSM Focșani – CSU Suceava

In ediția precedentă a Ligii Zimbrilor, echipa suceveană a ocupat locul 9 la finalul sezonului regulat. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …

One comment

  1. Ne bucuram ca avem macar echipa de handbal CSU Suceava in prima liga , si aceasta pt. ca este sustinerea permanenta din partea conducerii Universitatii Suceava , care dupa cum se vede performeaza in toate domeniile .
    Dar totusi lotul echipei de handbal este “subtiat” prin multe plecari in timp si AM DORI SA SE PUBLICE UN INTERVIU(in direct daca se poate) CU PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN SUCEAVA CARE SE SPUNE CA NU VREA SA SPRIJINE FINACIAR ECHIPA DE HANDBAL CSU CE REPREZINTA JUDETUL SUCEAVA PE PLAN INTERN SI INTERNATIONAL , IN CONDITIILE IN CARE EXISTA CADRUL LEGAL IN ACEST SENS !!!!!