Tuesday , April 30 2024

Farul Constanța, umilită de Sheriff Tiraspol și eliminată din Champions League după înfrângerea cu 3-0

Echipa Sheriff Tiraspol, din Republica Moldova, a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 3-0, echipa Farul Constanţa, în Liga Campionilor, calificându-se în turul următor al competiţiei. Farul va juca în turul al II-lea preliminar din Conference League.

Sheriff a avut primele ocazii ale meciului de la Tiraspol, prin acelaşi jucător, căpitanul echipei, marocanul Amine Talal. În minutul 8 Talal a şutat de la distanţă, Aioani a respins, iar mingea a şters transversala După trei minute, Talal a trimis o lovitură de cap peste poartă, din poziţie foarte bună, centrală. Farul nu a fost periculoasă în prima parte, iar gazdele au deschis scorul în minutul 45+1 prin Amine Talal.

Ocaziile moldovenilor au continuat şi în reprizăa secundă. Badolo, în minutul 50, i-a dat emoţii lui Aioani. A urmat ocazia mare a lui Mazilu, care a şutat puţin pe lângă poartă în minutul 51, la o acţiune şi o pasă alui Alibec, dar tot Sheriff a dominat finalul de repriză şi s-a intrat în prelungiri. Aici constănţenii au continuat să joace modest, iar gazdele au marcat de două ori în prima repriză a prelungirilor. Mai întâi a înscris Mbekeli în minutul 99, apoi Peter Ademo, în minutul 105+1, la faze care au făcut şah-mat apărarea echipei lui Hagi.

Sheriff s-a impus cu 3-0, iar constănţenii vor evolua în turul al doilea preliminar din Conference League, cu învingătoarea din dubla Zrinjski (Bosnia) – FC Urartu (Armenia).

În turul următor al Ligii Campionilor, Sheriff Tiraspol va juca împotriva echipei israeliene Maccabi Haifa, care a trecut, în dublă manşă, de echipa malteză Hamrun Spartans.

Vezi si

FC Botoșani învinge Petrolul Ploiești și iese din zona periculoasă a retrogradării

Etapa a 7-a play out-ului Superligii la fotbal masculin a consemnat ieșirea echipei FC Botoșani …