Friday , April 26 2024

Drama unui fotbalist de la Steaua: Soţia lui Sanmartean are cancer

sanmartean

De aproximativ doi ani şi jumătate, familia Sânmărtean trece printr-o adevărată dramă. Soţia sa, Maria Rus, a efectuat un control medical, în urma căruia i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sâni.

Drama prin care trece Lucian Sănmărtean l-a sensibilizat la maximum pe Gigi Becali. Aflat la Poarta Albă, patronul Stelei l-a sunat pe Ionuţ Luţu şi i-a transmis să-l anunţe pe “Magician” că va avea parte de toată susţinerea sa. “Spune-i lui Lucian că îl voi ajuta din toate punctele de vedere în problema pe care o are cu soţia sa. Este cel mai bun jucător al nostru, vreau să se concentreze exclusiv asupra fotbalului. Nu-i va lipsi nimic, mă voi interesa care sînt cei mai buni medici în domeniu şi voi suporta toate costurile financiare. În schimb, vreau să mă califice în Liga Campionilor. Transmite-i că am vorbit cu Gâlcă şi va fi titular de acum încolo. Va avea parte de toată susţinerea mea”, i-a spus Becali lui Luţu, potrivit  Fanatik.ro.

Lucian Sănmărtean a revenit printre titulari după incidentul de la returul cu Stromsgodset, cînd a refuzat să dea mîna cu Gâlcă după ce a fost înlocuit. “Magicianul” a luat loc pe banca de rezerve la partida cu Aktobe, în timp ce pentru disputa cu Rapid, din prima etapă, nu a fost inclus în lot.Imediat, au apărut informaţii conform cărora Sănmărtean este la cuţite cu Gâlcă, care nu i-a putut ierta mijlocaşului gestul de la partida cu norvegienii, motiv pentru care nu a mai bifat nici un minut pînă la partida cu CS U Craiova.Realitatea are şi alte detalii extrem de şocante, iar FANATIK.ROvă prezintă principala cauză pentru care Sănmărtean a ieşit din calculele lui Gâlcă pentru partidele cu Rapid şi Stromsgodset.

Soţiei i-a recidivat cancerul

De aproximativ doi ani şi jumătate, familia Sânmărtean trece printr-o adevărată dramă. Soţia sa, Maria Rus, a efectuat un control medical, în urma căruia i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sîni. Partenerei de viaţă a mijlocaşului i s-a transmis să stea liniştită pentru că tumora este benignă, iar în acest caz nu pot exista complicaţii. Maria a fost, totuşi, operată şi, din nefericire, testele ulterioare au relevat că suferă de cancer. În urma unor tratamente efectuate, Maria părea că s-a vindecat, iar mijlocaşul a răsuflat uşurat. Din păcate, conform surselor FANATIK.RO, cancerul a revenit, iar vestea l-a devastat pe fotbalist, motiv pentru care nu a fost utilizat în partidele cu Rapid şi Aktobe.

Oficialii Stelei: “E dărâmat!”

De problema cu care se confruntă atacantul nu este străină nici conducerea Stelei. “Este alt om de câteva săptămîni, de cînd a aflat că soţiei i-a recidivat cancerul. Se pregăteşte bine la antrenamente, însă pe chipul său se poate citi îngrijorarea. E dărîmat! Gâlcă a hotărît să nu-l mai folosească o perioadă după ce a purtat o discuţie cu el. A fost o hotărîre luată de comun acord”, au dezvăluit apropiaţii lui Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, pentru  FANATIK.RO. Sănmărtean a vrut, însă, să se detaşeze de drama pe care o trăieşte şi a revenit printre titulari cu CS U Craiova. Contra oltenilor, a reuşit un gol de senzaţie, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, şi o pasă de gol, fiind cel mai bun de pe teren.

Pleacă la tratament în Austria

Maria Sânmărtean va face un tratament specific şi foarte agresiv la o clinică privată din străinătate. Soţia mijlocaşului Stelei va pleca zilele următoare în Austria, unde speră să se repună pe picioare. Lucian nu o va putea, din păcate, însoţi, fiind prins cu partidele grupării din Ghencea din campionat şi preliminariile Ligii Campionilor. Maria a mai făcut un astfel de tratament şi la Cluj, însă de această dată a ales să plece în Austria, la recomandarea unei bune prietene.

 

 

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …