Monday , April 29 2024

David Popovici, mesaj pentru tineri la revenirea în România: “Nu există magie, există doar antrenament, efort constant pentru a-ți atinge țelul”

David Popovici s-a întors în România după prestația de la Campionatele Mondiale de natație de la Fukuoka (Japonia). La aeroport, Popovici a avut un discurs de excepție, în care a vorbit cu multă maturitate despre prestația sa și a avut un mesaj pentru tinerii din România.

“În primul rând, aș vrea să le mulțumesc oamenilor care m-au susținut, care mă susțin, care au urmărit Campionatul Mondial. Am învățat acum cât de importantă e susținerea voastră, în vremuri și mai puțin bune, pentru că binele e în general celebrat la concursuri.

E cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit tinerilor și copiilor care mă urmăresc că nu există magie, există doar antrenament, efort constant pentru a-ți atinge țelul. E complet normal și uman să nu-ți iasă întotdeauna. Chiar prefer să fiu un sportiv complet, care să știe să gestioneze suișurile și coborâșurile carierei imprevizibile pe care ți-o aduce sportul, prefer să fiu asta decât un robot care știe doar să câștige. Consider că aceste experiențe mă fac mai puternic”, a spus David Popovici, citat de Gsp.ro.

El a mai spus că se simte mai motivat ca oricând pentru a redeveni cel mai rapid înotător din lume.

“După cum văd eu lucrurile acum, am două variante. Prima: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze și să mă țină în loc. Sau las ce s-a întâmplat să mă motiveze. Voi alege varianta a doua, bineînțeles. Iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câștig întotdeauna, îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva.

Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale: ‘Nu renunța niciodată la visul tău doar pentru că îți va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum’. Mai am ceva de spus. Plec de la concursul ăsta cu ceva extraordinar de valoros, ceva ce am simțit și când am încheiat Jocurile Olimpice din Japonia. Sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să iau o vacanță acum, să am grijă de corpul și de psihicul meu, dar abia aștept să mă întorc la antrenamente. Vreau să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun, pentru că mă simt mai puternic ca niciodată”, a completat David.

David Popovici a terminat pe locul 6 cursa de 100 de metri liber și pe 4 finala de la 200 de metri liber.

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …