Friday , April 26 2024

CSM Suceava va întâlni Unirea Dej în barajul pentru menținerea în prima divizie la volei masculin

Primele două meciuri vor avea loc pe terenul grupării ardelene, pe 8 și 9 aprilie

CSM Suceava se va bate pentru menținerea în Divizia A la volei masculin cu gruparea Unirea Dej, primele două meciuri urmând să aibă loc în Ardeal, pe 8 și 9 aprilie.

O săptămână mai târziu, cele două formații se vor reîntâlni la Suceava, în caz de egalitate la 2-2, partida decisivă urmând să aibă loc la Dej, pe 29 aprilie.

În celălalt duel din play-out se vor afla față-n față Ştiința București (locul 10) – Universitatea Cluj (locul 11).

Competiția va continua cu două dueluri fără miză, pentru stabilirea ierarhiei finale. Învingătoarele se vor întâlni pentru stabilirea ocupantelor locurilor 9 și 10, iar învinsele pentru pozițiile 11 și 12.

În ambele cazuri se va juca după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”, în zilele de 29 aprilie, 3 mai și, dacă mai este nevoie de o partidă decisivă, pe 7 mai.

Revenită pe prima scenă a voleiului masculin românesc după o pauză de 12 ani, CSM Suceava a încheiat sezonul regular pe ultimul loc, cu o singură victorie și doar patru seturi câștigate în 22 de meciuri. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …