Wednesday , June 23 2021

Bolohan: “Venim să ne jucăm şansa la Suceava”

Rapid - Bolohan

Suceveanul Mugur Bolohan revine mâine pe Areni din postura de antrenor secund al Unirii Slobozia, cea mai în formă echipă la ora actuală din seria întâi a Ligii a II-a u “Rapidul are un antrenor care ştie meserie şi practică un fotbal ok, dovadă că a scos rezultatele bune cu echipele din fruntea clasamentului”, a mai spus Mugur Bolohan 

Rapid Suceava întâlneşte mâine cea mai în formă echipă din prima serie a Ligii a II-a, Unirea Slobozia. Ialomiţenii au la activ o serie impresionată de şapte meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care ultimele patru câştigate italieneşte, cu scorul de 1-0, şi vin pe stadionul Areni cu intenţia declarată de a obţine un nou rezultat pozitiv, anunţă antrenorul secund al Unirii, suceveanul Mugur Bolohan.
“Venim să ne jucăm şansa la Suceava. Suntem într-o perioadă fastă, ne-am pregătit în mod profesionist, iar rezultatele nu au încetat să apară”, a spus Bolohan. Fostul component al Cetăţii nu se aşteaptă la suprize din partea lui Marin Barbu în ceea ce priveşte formula de start a “ceferiştilor” şi compătimeşte actuala situaţia în care se află fotbalul sucevean, măcinat întruna de probleme financiare şi reprezentat de echipe care se schimbă pe Areni de la un mandat electoral la altul.
“Rapidul are un antrenor care ştie meserie şi practică un fotbal ok, dovadă că a scos rezultatele bune cu echipele din fruntea clasamentului. Imi pare rău de orice echipă a Sucevei care este în dificultate. Acolo au fost mereu probleme financiare, Parcă nu se mai termină. Este păcat pentru un oraş aşa mare”, a spus Mugur Bolohan.
Despre Semeghin: “Păcat că s-a cuminţit târziu”
Actualul antrenor secund al Unirii Slobozia a făcut o remarcă şi despre Dorin Semeghin, fostul său coleg de echipă de la Dinamo.
“Semeghin joacă şi încă o face bine. A dat o centrare de gol la meciul tur. Păcat că s-a cuminţit târziu. Dacă o facea mai devreme, cu singuranţa avea o carieră mult mai importantă”, consideră Bolohan.
Delegaţia formaţiei ialomiţene este aşteptată să ajungă la Suceava în această seară şi se confruntă cu o singură absenţă, cea a mijlocaşului Macare, suspendat după cartonaşul roşu primit în jocul cu CF Brăila. Meciul Rapid Suceava – Unirea Slobozia este mâine, de la ora 11.00, pe stadionul Areni şi contează pentru etapa a XV-a a Ligii a II-a. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Rădăuțiul are o sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo

La doar 18 ani, Mădălina Amăistroaie va reprezenta România în proba de tir cu arcul. …