Friday , April 26 2024

Studiu: Există o legătură directă între colesterolul ridicat și demență

Cercetătorii australieni au descoperit o legătură directă între colesterolul ridicat şi riscul de demenţă. După ce au revizuit nu mai puțin de 17 studii internaţionale, realizate pe peste un milion de pacienți sub 65 de ani, oamenii de știință de la Heart Research Institute, din Newtown, au ajuns la concluzia că există într-adevăr o legătură între ceea ce mâncăm și demență, relatează spotmedia.

Concret, un nivel ridicat al colesterolului duce la declinul cognitiv, se arată într-un raport publicat pe site-ul institutului. ”Este prima dată când putem spune categoric că este o legătură directă între ceea ce mâncăm și declinul cognitiv”, a declarat coordonatorul studiului, Ashish Misra.

„Sugerez un test de sânge la fiecare şase luni când ajungeţi la vârsta de 50 de ani, iar dacă nivelul de LDL-colesterol este ridicat, este recomandat să fiţi testat mai des”, a mai spus acesta, conform sursei citate.

Studiul mai arată că 40% din riscul de demență al unei persoane poate fi atribuit unor factori de risc modificabili, ceea ce este o veste bună, pentru că putem lua măsuri.

Vezi si

Bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Bolile transmise de țânțari se răspândesc pe tot globul, și în special în Europa, din …