Saturday , May 4 2024

Femeile înalte, mai expuse la cancer decât cele scunde

Femeile înalte sunt mai expuse riscului de a dezvolta afecţiuni oncologice decât cele scunde, astfel, în cazul lor, probabilitatea unei boli canceroase creşte cu 16% la fiecare 10 centimetri, constată un grup de experţi britanici în ultimul număr al revistei Lancet.

Cercetătorii descoperiseră de mai multă vreme că incidenţa cancerului are legătură cu înălţimea persoanei, dar rămânea neclar modul în care acest factor influenţează diferite tipuri de tumori, precum şi interacţiunea cu alţi factori, cum ar fi fumatul sau statutul socio-economic, scrie Agerpres.

Jane Green, de la Universitatea Oxford, şi colegi ai săi au evaluat relaţia dintre anumite tipuri de cancer şi terţi factori, analizând datele colectate în cadrul unui amplu studiu intitulat Million Women Study, care a fost desfăşurat între 1996 şi 2001 în Marea Britanie, pe un eşantion de 1,3 milioane de femei de vârstă medie. Până în prezent, printre acestea au fost identificate circa 97.000 de cazuri de cancer.

Din coroborarea acestor date cu cele din alte sondaje, oamenii de ştiinţă au constatat că înălţimea ar creşte probabilitatea riscului de cancer.

‘Am arătat că incidenţa crescută a cancerului la persoanele mai înalte poate fi urmărită aproximativ acelaşi nivel la populaţii diferite din Asia, Australia, Europa şi America de Nord. Această relaţie este probabil comună mai multor tipuri de cancer şi unor persoane diferite. Aceasta poate fi o manifestare a unui mecanism comun de bază, care începe să acţioneze atunci când oamenii cresc’, afirmă Green în articolul pe acest subiect din Lancet.

Deşi nu este încă foarte clar modul în care funcţionează relaţia dintre înălţime şi afecţiunile oncologice, cercetătorii menţionează că înălţimea depinde de o multitudine de factori, precum alimentaţia, infecţiile din copilărie, factorii de mediu, hormonii şi ereditatea.

Chiar dacă oamenii nu îşi pot schimba înălţmea, cercetătorii britanici subliniază că aceasta are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Persoanele înalte sunt mai puţin expuse la dezvoltarea afecţiunilor cardiace, spun ei, adăugând că studiul în cauză poate să contribuie la o mai bună înţelegere a dezvoltării cancerului.

Vezi si

Bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Bolile transmise de țânțari se răspândesc pe tot globul, și în special în Europa, din …