Dr. Cobuz: Importanța Peptidului C în diabetul zaharat

Peptidul C este o proteină produsă în organism împreună cu insulina. Peptidul C și insulina sunt rezultate ale activării și scindării proinsulinei la nivelul insulelor pancreatice Langerhans. După sinteză, aceste lanțuri proteice se depozitează în celulele beta pancreatice de unde sunt eliberate concomitent, în raport echimolar, și intră în circulație. Insulina are rol în utilizarea și controlarea cantității de glucoză în sânge. Nivelul peptidului C în sânge indică gradul de producere al insulinei de către celulele beta ale pancreasului. Peptidul C nu influențează nivelul glicemiei.

Ca structură chimică este un peptid cu 31 de aminoacizi, parte a legăturii dintre cele două lanțuri ale insulinei (connecting peptide), asigurând configurația spațială a proinsulinei, cosecretat o dată cu insulina, în proporție egală. Valorile normale ale peptidului C depind de mai mulți factori: starea la recoltare (bazal sau stimulat), vârstă, metoda de dozare folosită. Vreme îndelungată, peptidul C a fost considerat un compus biologic inert, servind numai ca marker surogat al eliberării de insulină. Cercetări recente au pus în evidență rolul său activ, din mai multe puncte de vedere. De pildă, administrarea de peptid C, concomitent cu insulina, în DZ, poate fi benefică pentru prevenirea și tratamentul complicațiilor. În DZ tip 1 cu peptid C scăzut, dezvoltarea complicațiilor renale și nervoase este mai rară decât în cazurile în care acesta este absent. Peptidul C este util pentru aprecierea funcției reziduale a masei celulelor β și, astfel, pentru diferențierea între DZ tip 1 și DZ tip 2, ca și în stabilirea momentului oportun de introducere a insulinoterapiei.

Din punct de vedere practic măsurarea concentrației de insulină, proinsulină și peptid C are două zone principale de interes clinic: 1) investigarea hipoglicemiei și 2) investigarea patogenezei și tratamentului diabetului zaharat. În esență, situațiile a căror rezolvare poate fi ușurată prin dozarea acestor hormoni sunt legate de hipoglicemie.

Valorile normale ale peptidului C sunt 1.1-4.4 ng/mL (0.37-1.47 nmol/L). Scăderea concentrației poate fi întâlnită în următoarele situații: pacienții cu diabet zaharat tip 1. Creșteri ale  peptidul C pot fi întâlnite la pacienții cu neoplasme secretoare de insulină care au niveluri ridicate de insulină endogena și peptid C; în cazul unei toleranțe scăzute la glucoză, o creștere a peptidului C în timpul testului de toleranță la glucoză orientează spre insulinorezistență. În diabetul zaharat tip 2 concentrațiile de peptid C sunt normale sau crescute.

Măsurarea nivelului peptidului C oferă informații certe asupra funcționării celulelor ß secretorii și secreției de insulină. Este, de asemenea, o metodă ce evaluează și confirmă echilibrarea în DZ de tip 1. La pacienții cu diabet zaharat tip 1, valorile crescute sunt asociate cu persistența nivelului crescut de insulină, valorile scăzute fiind întâlnite la persoanele care își injectează insulina.

Datele actuale indică legarea peptidului C pe un receptor celular de suprafață, care declanșează o multitudine de efecte, printr-o serie de mecanisme celulare. În prezent, se recomandă ca eforturile de cercetare să se îndrepte spre caracterizarea: 1) receptorilor peptidului C, 2) căilor de semnalizare utilizate de peptidul C, 3) interacțiunii cu alți hormoni și factori de creștere. Alt obiectiv poate fi elucidarea efectelor peptidului C asupra fluxului sangvin, în diverse țesuturi și celule.

În final, experiența practică utilizează la diferențierea între diabetul zaharat de tip 1 și de tip 2 determinarea simultană a glucozei și peptidului C la testul oral de toleranță la glucoză. Concentrațiile de peptid C sunt scăzute la tipul 1 și normale/crescute la tipul 2. Importanța este diferențierea dintre diabetul de tip 1 latent sau tardiv autoimun (LADA), de diabetul de tip 2. Recomandări: Dozarea peptidului C este recomandat să se facă împreună cu dozarea de insulină și/sau proinsulină și dozarea glicemiei pentru evaluarea pacienților cu hipoglicemii pentru a face diferența între hipoglicemiile induse de insulină (nivele crescute de peptid C) și hipoglicemiile independente de insulină (nivele scăzute de peptid-C). Peptidul-C poate da indicații pentru diferențierea stărilor de hipoglicemie induse prin exces de insulină (nivele scăzute de peptid C crescute de insulină) și intoxicația cu medicamente antidiabetice.

Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar