Comportamentul alimentar

Provenind din psihologie, cuvântul „comportament” semnifică suma reac-ţiilor adaptative observabile pe care organismul în întregul său le produce ca răspuns la stimuli proveniţi din mediul intern sau extern. Omul, ca orice organism din regnul animal, îşi reglează greutatea şi compoziţia corporală prin echilibrul stabilit între aportul şi cheltuielile energetice. Aportul energetic, la rândul său, depinde direct de cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate.
Viziunea unanim acceptată astăzi priveşte balanţa energetică (constituită de diferenţa aport-cheltuieli energetice) ca fiind controlată de mecanisme de reglare multiple, adesea suprapuse. în funcţie de perioada de timp pe durata căreia se exercită controlul asupra aportului energetic se disting două circuite separate, unul pe termen scurt şi unul pe termen lung, care interacţionează şi se completează reciproc.
Reglarea pe termen scurt a balanţei energetice se caracterizează prin variaţii în li-mite largi şi absenţa core-laţiei cu rezervele energetice existente (concentrate majoritar în ţesutul gras) şi cu necesarul energetic al organismului, aportul energetic suferind oscilaţii ample de la o zi la alta. Pentru a integra aceste oscilaţii ale aportului energetic într-un întreg, deasupra mecanismelor de reglare pe termen scurt se aşează cele ale reglării pe termen lung. Dezechilibrul energetic survenit pe termen scurt (ore-zile) va fi compensat, ca urmare, în intervale de timp mai lungi (săptămâni-luni). După cum promovează o balanţă energetică pozitivă sau negativă, mecanismele de reglare pe termen scurt au fost denumite catabolice sau anabolice, ele exercitându-şi efectele în general prin intermediul sistemului nervos vegetativ.
O ipoteză pusă în circulaţie în ultimii ani şi care poate justifica parţial creşterea rapidă a incidenţei şi prevalenţei globale a obe-zităţii la ora actuală – descrie balanţa energetică sub forma unei balanţe imperfect echilibrate, care favorizează câştigul în greutate. Protecţia împotriva deficitului de masă grasă pare să se facă, la specia umană cel puţin, mai bine decât protecţia împotriva excesului ponderal. La urma urmei, pe scara evoluţiei, necesităţile de supravieţuire şi reproducere în medii cu acces limitat la hrană au exercitat, în mod clar, o presiune de selecţie incomparabil mai puternică decât ar fi putut-o face expunerea la medii bogate în resurse. Abundenţa hranei nu solicită civilizaţia umană decât de un număr limitat de generaţii, timp insuficient pentru readaptarea mecanismelor de reglare la noile condiţii.
Comportamentul alimentar se află sub influenţa necesităţii. Cu toate acestea, în societatea umană actul de hrănire are un determinism complex, capătă valenţe hedonice şi depăşeşte rolul unui simplu mijloc de supravieţuire. Gama alimentelor alese şi consumate cu preponderenţă de un individ rezultă din interacţiunea mediului în care se află acesta cu un set prestabilit de re-guli sociale şi psihobiologice implicite şi explicite. Alegerea alimentară reflectă rezultanta dintre disponibilitatea alimentului, obiceiurile individuale, procesele şi meca-nismele de învăţare şi, nu în cele din urmă, credinţele şi aşteptările preformate. Sub influenţa tuturor acestora individul îşi formează un set relativ stabil de obiceiuri alimentare şi răspunsuri afective (preferinţe şi aversiuni alimentare). Patru elemente sunt determinante ale comportamentului alimentar: disponibilitatea alimentară, obiş-nuinţele, procesele de învăţare şi aşteptările alimentare. Disponibilitatea alimentară constituie deseori determinantul primar al calităţii aportului alimentar şi influenţează, între anumite limite, şi cantitatea în care se produce acesta. Stabilitatea obiceiurilor alimentare, provenind din efectele experienţei şi depinzând în timp de aceasta, este atât de mare încât ridică bariere în calea introducerii unor noi produse sau concepte alimentare şi depăşeşte ca influenţă exercitată importanţa căilor fiziologice de reglare a aportului alimentar zilnic. Afirmaţia că învăţarea joacă un rol determinant în alegerea anumitor alimente este demonstrată de faptul că inclusiv unele preferinţe sau aversiuni înnăscute pot fi modificate ulterior; este cazul adaptării pe parcursul vieţii la consumul de mâncăruri picante sau băuturi amare (cafea, bere), care deşi nu sunt acceptate în prima copilărie, devin parte a meniului obişnuit şi chiar preferat la mulţi indivizi adulţi.
Elementele menţionate alături de noţiuni de sociologie, economie şi gastrotehnie, oferă un tablou cât mai complet asupra factorilor determinanţi ai comportamentului alimentar al omului contemporan şi orientează asupra intervenţiilor specifice în cazul în care modificarea de durată a deciziei alimentare este necesară pentru corecţia unei anume entităţi patolo-gice ce ia naştere din alterări calitative şi/sau cantitative ale alegerii alimentare.

Claudiu COBUZ este medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi
boli metabolice, doctor în ştiinţe medicale.email: [email protected]