CETOZA SI CETOACIDOZA ÎN DIABETUL ZAHARAT

reportersite
13 februarie 2014, 7:14

cobuzclaudiuCetoza şi cetoacidoza constituie două modalităţi de agravare a diabetului zaharat secundare unei carenţe insulinice grave absolută sau relativă, acompaniată de stres. Ele se întâlnesc de obicei, dar nu în exclusivitate, în diabetul zaharat tip 1, dar şi pacientul cu diabet zaharat tip 2 poate deveni insulinodeficient. Deficienţa insulinică absolută sau relativă provoacă: hiperglicemie (prin combinarea supraproducţiei hepatice de glucoză şi subutilizării periferice a glucozei în ţesuturile insulinosensibile) şi hipercetonemie (prin supraproducţie de corpi cetonici în ficat şi cetonurie).

La pacienţii cu diabet zaharat tratat cu insulină toate episoadele intercurente pot antrena un dezechilibru metabolic şi trebuiesc depistate de îndată. Generalizarea practicii autocontrolului trebuie să includă şi cercetarea cetonuriei la descoperirea hiperglicemiilor şi corijarea imediată prin mărirea dozelor de insulină şi administrarea per os de lichide. Niciodată nu se va întrerupe insulinoterapia. Dacă alimentaţia devine imposibilă se impune spitalizarea. La pacienţii cu diabet zaharat insulinoindependenţi, hiperglicemia şi apariţia cetonuriei impun întreruperea hipoglicemiantelor orale şi începerea insulinoterapiei.
Factorii favorizanţi sau precipitanţi sunt: întreruperea tratamentului insulinic în diabetul zaharat tip 1, sarcina, infecţiile acute severe, infarctul miocardic acut, pancreatitele acute, stresul chirurgical etc. Cetoacidoza diabetica poate fi prima manifestare a unui diabet zaharat, nediagnosticat, sau poate apărea la un pacient care a omis să își administreze o doza de insulină sau de antidiabetice orale. Acest dezechilibru metabolic mai poate apărea şi atunci când pacientul cu diabet zaharat suferă un traumatism, o infecție, face efort fizic sau psihic excesiv ori trece prin stări de emoții puternice – situații în care se secretă hormoni care cresc nivelul glicemiei şi creează o perturbare in echilibrul general al organismului.
Ca elemente de diagnostic, bolnavul sau anturajul semnalează slăbirea, poliuria, polidipsia şi/sau intoleranţa digestivă (greţuri, vărsături). Acidoza se manifestă de obicei prin dureri abdominale sau musculare. Dacă bolnavul se automonitorizează sistematic, va evidenţia dezechilibrul glicemic în ultimele zile. Se va căuta identificarea factorului cauzal, care în 30% din cazuri rămâne neprecizat. Examenul clinic descoperă: deshidratare (caracterizată printr-un pliu cutanat persistent, hipotensiune arterială care poate evolua spre o stare de şoc, uscăciunea limbii); respiraţie amplă, zgomotoasă; halenă acetonemică (mirosul respirației de mere putrede); tulburări de conştienţă variind de la letargie la comă (sunt prezente numai la 10% din cazuri). Orice pacient deshidratat, cu respirație anormală (frecvenţă mare) şi cu tulburări de conştienţă este suspectat de cetoacidoză şi necesită determinări din sânge şi urină. Bilanţul sangvin complet, posibil într-un mediu spitalicesc, arată: hiperglicemie constantă (în general peste 350 mg/dl); modificări ale concentraţiei electroliţilor (sodiu, potasiu); teste renale modificate (uree crescută prin insuficienţă renală funcţională). Se mai determină pH-ul sanguin, rezerva alcalină, parametri după care se face şi clasificarea gradului de cetoacidoză: moderată; avansată (precoma diabetică); severă (coma diabetică). Coma diabetică cetoacidozică este o stare extrem de gravă, ce pune în pericol viaţa bolnavului în absenţa unui tratament competent. Profunzimea tulburărilor metabolice este atât de mare, încât această comă este considerată o adevărată “furtună metabolică”. De aceea, reprezintă o mare urgenţă medicală, al cărei tratament trebuie să înceapă la locul diagnosticului (domiciliul bolnavului, cabinetul medicului de familie, unitatea de primire a urgenţelor etc.). Semnele clinice sunt mult mai intense. Trebuie menţionat faptul că termenul de comă, în acest caz, nu are semnificaţia clasică, aceea de pierdere a conştienţei. Aceasta este abolită numai în foarte puţine cazuri (sub 10%). Definiţia comei este eminamente biologică: pH £7,20, laboratorul arată hiperglicemie peste 700-800 mg%, glicozurie şi cetonurie intense, precum şi tulburări hidroelectrolitice.
Pentru tratarea cetoacidozei există protocoale de îngrijire şi echipă de profesionişti antrenaţi. Tratamentul cetoacidozei este strict individualizat şi cuprinde: corectarea metabolismului prin insulinoterapia; corectarea tulburărilor hidroelectrolitice; măsuri nespecifice: tratamentul factorilor precipitanţi şi complicaţiilor. În marea majoritate a cazurilor şi sub un tratament bine condus evoluţia este favorabilă, mortalitatea fiind sub 7%. O recuperare completă se obţine în 6-24 ore.
Optimizarea autocontrolului şi tratamentul corect farmacologic reprezintă elemente de prevenţia a acestei complicaţii acute a diabetului zaharat. Cetoacidoza diabetică poate ucide, dar moartea poate fi aproape întotdeauna evitată. (Dr. Claudiu Cobuz – Medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale – Email: [email protected])