Saturday , May 11 2024

Search Results for:

Rețeaua de canalizare a fost extinsă în comuna Drăgușeni în ultimii patru ani și întreaga localitate a fost racordată la alimentarea cu apă

După 12 ani la conducerea administrației locale, lista realizărilor primarului Vasile Lică Cepoi este pe măsură. Comuna a cunoscut o dezvoltare extraordinară a lucrărilor în ultimii ani, fie că au fost realizate cu investiții publice, fie cu fonduri europene și guvernamentale. O atenție deosebită a fost acordată, în comuna Drăgușeni, …

Mai mult »

Copil de 11 ani, ajuns la spital cu oase rupte, după ce a căzut de pe acoperiș

Sâmbătă pe la orele amiezii,  Valeria C., din comuna Mitocu Dragomirnei, a sesizat prin 112 faptul că fiul său, E.C., de 11 ani, a căzut de pe o anexă a locuinței. Din verificări a rezultat că la data de 14.05.2016, în jurul orei 11,40, băiatul de 11 ani s-a urcat pe …

Mai mult »

Furt dintr-o casă în construcție, din Scheia

Sâmbătă seară, pe la ora 19.30, Vasile B., din municipiul Suceava, a sesizat prin 112 faptul că, între orele 14.00-19.30 ale aceleiași zile, persoane necunoscute au pătruns în imobilul pe care fiul acestuia îl deține, aflat în construcție pe raza comunei Scheia, de unde au sustras mai multe bunuri. La …

Mai mult »

O femeie de 34 de ani din Vicovu de Sus a vrut să-și pună capăt zilelor

O femeie din orașul Vicovu de Sus  a supraviețuit la limită după ce a înghițit mai multe medicamente. Conform unui comunicat de presă, G.L., de 34 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a înghițit mai multe medicamente. Din declarația verbală a unui frate al femeii a rezultat că în …

Mai mult »

Rapidul și-a luat revanșa în fața Pojorâtei

 “Ceferiștii” s-au impus sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața Bucovinei Pojorâta, cu scorul de 3-1, într-un meci contând pentru etapa a VI-a din play-out-ul pentru menținerea în Liga a II-a. Toate golurile au fost înscrise pe parcursul primei reprize. I. Plămadă, Negru (foto stânga) și Golofca au marcat pentru rapidiști, …

Mai mult »

Alerta terorista la Manchester, pe stadioul Old Trafford: "Orasul e in stare de soc". Explozie controlata la stadion

Partida dintre Manchester United si Bournemouth, care trebuia sa aiba loc duminica de la ora 17, ora Romaniei, in ultima etapa de Premier League, a fost anulata din cauza unei alerte teroriste de ultima ora. Autoritatile din Manchester au decretat cod rosu de alerta cu putin timp inainte de startul …

Mai mult »

UCRAINA a castigat EUROVISION (VIDEO)

Ucraina a castigat competitia Eurovision 2016, cu piesa “1944”, interpretata de Jamala. Pe urmatoarele doua locuri in clasament s-au situat Australia si Rusia. Finala s-a desfasurat sambata seara, la Stockholm, in Suedia. Piesa aleasa de Ucraina sa o reprezinte a declansat o polemica in Rusia fiindca evoca deportarea de catre …

Mai mult »

Fata violată de fostul primar din Solca are probleme psihice și intelect la limită

Ancheta în cazul lui Alexandru Mireuță, fostul primar al orașului Solca, acum în vârstă de 83 de ani, scoate la iveală aspecte revoltătoare u copila de 15 ani, internată în Centrul de Plasament „Mihail și Gavril”, pe care bătrânul Mireuță, împreună cu doi tineri din Solca, a îmbătat-o și violat-o, …

Mai mult »

Niciunul din cei trei candidați la șefia DSP nu a reușit să obțină punctajul minim la proba scrisă

Postul rămâne în continuare vacant, iar până la organizarea unui alt concurs va fi ocupat, cu titlu interimar, de inginerul Andrei Ianovici – unul din cei trei candidați   Postul de director al Direcției de Sănătate Publică Suceava rămâne în continuare vacant și va fi ocupat, până la organizarea unui …

Mai mult »

Ion Lungu și Gheorghe Flutur, întâlnire cu comercianții din Bazar

Candidaturile lui Gheorghe Flutur pentru Consiliul Județean și Ioan Lungu la Primăria Suceava au fost considerate de toți cei prezenți ieri dimineață în Bazarul sucevean ca fiind cele mai bune soluții pentru dezvoltarea județului și municipiului Suceava  Ieri dimineață, primarul Ion Lungu, candidat PNL pentru un nou mandat la fotoliul …

Mai mult »