Tuesday , June 4 2024

Șapte noi săli de clasă pentru elevii LPS, prin mansardarea clădirii principale. În ultimii ani a crescut considerabil numărul candidaților pentru admiterea la liceu

Creșterea efectivelor de elevi din ultimii ani impune crearea de noi spații de învățământ sau extinderea capacității de școlarizare, iar cea mai la îndemână soluție este mansardarea corpurilor de clădire deja existente. La această concluzie a ajuns și conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava, care a inițiat deja demersurile necesare obținerii unei finanțări de la bugetul local pentru mansardarea corpului principal.

Directorul LPS, prof. Ciprian Anton, a spus că proiectul pentru extinderea spațiilor de învățare este deja realizat, ca și studiul de fezabilitate, însă mai este de muncă până la depunerea documentelor în vederea obținerii finanțării investiției vizate. Mansardarea corpul principal al liceului, cu structură metalică, în genul lucrării de investiție care este aproape finalizată la Școala Gimnazială nr. 8, va suplimenta spațiile de învățare cu 7 săli de clasă, astfel că va crește semnificativ capacitatea de școlarizare. Potrivit directorului adjunct al unității, prof. Cristina Lohănel, în ultimii patru ani numărul elevilor din liceu a crescut cu peste 200, iar la fiecare concurs de admitere în clasa a IX-a se înscriu mult mai mulți elevi decât locurile scoase la concurs. De asemenea, o dată la doi ani s-a cerut o suplimentare de două clase a V-a, datorită numărului mare de copii înscriși. De aici și nevoia de extindere a capacității de școlarizare, pentru că există cerere și interes pentru specializările oferite de LPS, însă spațiile de învățare nu permit suplimentarea numărului de locuri. Amintim că pentru probele de aptitudini, în vederea admiterii la liceu de anul trecut, s-au înscris 277 de elevi pe cele 120 de locuri disponibile, remarcându-se o creștere cu 25% a numărului de candidați care au optat pentru una din specializările sportive din oferta educațională a LPS Suceava.

Recent, LPS Suceava a intrat în programul național ”Masa sănătoasă”, fiind singura unitate de învățământ din municipiul Suceava înclusă în program. Conducerea colegiului a explicat că procedura în vederea includerii liceului în program a fost demarată în toamna anului trecut, iar argumentul care le-a dat câștig de cauză are la bază specificul activității elevilor, care pleacă des în deplasări sportive chiar și câte o zi întreagă, iar acel pachet alimentar ar fi benefic și chiar necesar. Mai multe licee sportive din țară au procedat la fel și au fost admise în acest program. LPS a obținut o finanțare de peste 1,2 milioane de lei pentru acordarea unui pachet alimentar celor 867 de elevi, iar fondurile sunt până la finalul anului calendaristic. În momentul de față are loc licitația, ”masa sănătoasă” urmând să fie acordată în regim de catering. (O. NUȚU)

Vezi si

Gheorghe Flutur, discuții cu fermierii: „Astăzi, România exportă produse brute în UE. Banii europeni pe care îi primim din subvenții îi exportăm și nu rămânem cu nimic

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, împreună cu prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, au fost prezenți, luni,  în …