Saturday , April 27 2024

Vela anunţă anchete pentru a se stabili cum au ajuns persoane din Pătrăuţi la Sibiu sau Cluj. Este vizat şi primarul Isepciuc, care le-a eliberat adeverinţe

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunţă că autorităţile au deschis anchete pentru a afla cum persoane din zone aflate în carantină au ajuns în Sibiu sau Cluj-Napoca, pentru a pleca cu avionul la muncă în străinătate. El spune că cei ieşiţi din zonele carantinate vor avea dosare penale, dar şi că autorităţile au în atenţie activitatea primarului din Patrauti,  localitate aflată în carantină, care a eliberat unor localnici adeverinţe pentru a pleca din zonă.

Primaria comunei Pătrăuţi
“Dosarul pe care l-am deschis este legat de faptul că avea interdicţie, în baza Ordonanţei, de a ieşi din zonă pe alte drumuri decât cele publice, vreau să precizez că noi avem filtre pe drumurile publice comunale, judeţene, naţionale şi europene. Nu avem, să spunem, dispozitiv ca la graniţă în dispozitive şi cu termoscannere (…) pentru a vedea să nu treacă cineva pe un drum agricol sau pe câmp dintr-o parte în alta. Tocmai din acest motiv este cuprinsă în textul ordonanţei o măsură coercitivă, că este interzis pe alte drumuri decât cele pe care le-am enunţat, aşadar, toţi vor da declaraţii şi vor avea dosare că au trecut dincolo de filtre, pentru că, dacă au trecut prin filtre şi nu au fost atenţi, în baza declaraţiilor evident, nu au fost atenţi cei din filtre, colegii fie că sunt de la poliţia locală, de la poliţia naţională, armată, poliţie de frontieră sau jandarmi vor trebui să explice superiorilor lor de ce nu şi-au îndeplinit misiunea aşa cum trebuie”, a afirmat Marcel Vela, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că autorităţile au în atenţie documente eliberate de un primar dintr-o localitate aflată în carantină, care a eliberat aşa-numite certificate conform cărora cetăţenii ieşiţi din localitate nu au probleme de sănătate. Ministrul susţine că nu doreşte să arunce “o anatemă” asupra celor care fac parte din filtre, arătând că au fost cazuri în care forţele de ordine au fost scuipate de oameni infectaţi.

Marcel Vela

Aproximativ 1.500 de români care urmau să plece la muncă în Germania cu zboruri charter au stat înghesuiţi, joi, la Aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj, fără a respecta niciuna dintre restricţiile impuse de autorităţi pentru a preveni infectarea cu coronavirus. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în acest caz. Printre aceştia, s-ar fi aflat şi persoane din localităţi din Suceava, inclusiv din cele aflate în carantină.

De asemenea, nouă persoane din Pătrăuţi, localitate aflată în carantină, s-au prezentat, vineri, la Aeroportul din Sibiu pentru a se îmbarca într-o cursă charter spre Karlsruhe, fiind oprite la punctul de frontieră. Aceste persoane urmau sa fie transportate înapoi în localitatea de domiciliu.

Primarul Adrian Isepciuc sustine ca a eliberat cam 30 de adeverinte

Reamintim ca primarul comunei sucevene Pătrăuţi, Adrian Isepciuc , localitate aflata în carantină, a eliberat adeverințe pentru cei care voiau să plece la muncă în străinăte. Pe acte scrie că posesorul nu apare în baza de date a DSP Suceava ca fiind izolat acasă sau în carantină.  El a declarat vineri că a eliberat aproximativ 30 de adeverințe. Isepciuc a spus că documentele i-au fost cerute de localnici pentru a fi prezentate angajatorilor din Germania și Olanda. Primarul a mai spus că adeverințele nu aveau rolul de a-i ajuta pe posesorii lor să iasă din carantină sau să călătorească pe distanțe mari.

Adrian Isepciuc

„Adeverințele erau pentru angajator, ei mi-au spus că le-au fost solicitate de angajatori. Angajatorii doresc să știe dacă persoanele au fost sau nu în carantină. Eu nu le-am spus că pot pleca în Germania cu adeverința asta, că pot ieși din carantina, nu am zis nimic despre COVID 19. Nici nu mi-au spus unde pleacă. Eu am eliberat vreo 30 de adeverințe, dar nu le-am spus că pot trece prin filtrele Poliției cu aceste documente”, a declarat pentru Mediafax Adrian Isepciuc.

Comuna Pătrăuţi este formată în proporție de 45% dintr-o populație de etnie romă. În fiecare an, romii pleacă la muncă în străinăte fiind preferate locurile de muncă sezoniere. Conform legii, cetățenii din localitățile aflate în carantină nu au dreptul să plece la muncă în alte zone. De asemenea, primarii nu au dreptul să acorde documente de călătorie sau de liberă trecere pentru cetățenii aflați în carantină.

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …