Friday , October 7 2022

Valoarea amenzilor pentru cei care nu respectă noile reguli de colectare selectivă a deșeurilor

Sefii asociațiilor de proprietari au fost informați cu privire la noile reguli de colectare selectivă a deșeurilor. Aceștia s-au întâlnit ieri într-o ședință la Primărie și au fost informați în legătură cu detaliile din contractul de salubrizare și cu amenzile pe care le vor primi cei care nu colectează selectiv . Persoanele fizice care vor încălca aceste reguli sunt pasibile de amenzi cuprinse între 600 și 1.500 de lei, iar persoanele juridice pot încasa amenzi de până la 2.500 de lei. Joi, 20 decembrie, consilierii locali suceveni vor stabili sancțiunile pentru persoanele fizice și pentru cele juridice. Citiți în tabelul de mai jos faptele considerate contravenție și sumele cu care sunt pedepsiți cei care le săvârșesc  

Președinții și administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava au fost informați, ieri, la ședința care a avut loc la Primăria Suceava cu privire la noile reguli de salubrizare. „Am prezentat astăzi președinților/administratorilor de asociații noile detalii din contractul de salubrizare menajeră. Marea majoritate au confirmat că sucevenii au primit scrisorile cu informațiile privind colectarea selectivă și că afișele sunt lipite în scările de bloc. Joi vom modifica regulamentul de ecologizare, iar colegii mei vor primi atribuții de sancționare a celor care nu colectează selectiv. Am făcut apel la implicarea asociațiilor în această campanie pentru a avea rezultatul dorit, Suceava mai frumoasă!”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi pe contul său de Facebook. De altfel, atât el, cât și primarul Ion Lungu au precizat că municipalitatea are în vedere punerea în aplicare a regulilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor, amenzile care vor fi date, precum și preocuparea pe care vor trebui să o manifeste atât reprezentanții firmelor de salubrizare, cât și cetățenii și firmele.

În ședința de joi, 20 decembrie, consilierii locali suceveni vor avea de aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Re­gulamentului de organizare și funcționare a servi­ciului public de salubrizare al municipiului Suceava. Proiectul de hotărâre de Consiliu Local, inițiat de viceprimarul Lucian Harșovschi, stabilește sancțiunile pe care cei care nu respectă prevederile regulamentului mai sus amintit le vor suporta, fie acestea persoane juridice sau persoane fizice.

Prin adoptarea modificărilor și completărilor acestui regulament vor fi eliminate unele neajunsuri semnalate până în prezent: utilizarea unor recipienți ­necores­punzători în colectarea deșeurilor, depo­zitarea necontrolată a deșeurilor menajere, reciclabile, voluminoase sau din construcții și demolări, colectarea neselectivă a deșeurilor. Conform proiectului de hotărâre, vor fi sancționate contravențional 29 de fapte, cuantumul amenzilor contravenționale fiind diferit dacă făptuitorul este persoană fizică sau juridică.

De asemenea, cuantumurile stabilite în sarcina persoanelor juridice se aplică și persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale, persoanelor care desfășoară activități pe baza liberei inițiative etc.

Reamintim că din această lună a intrat în vigoare noul contract de salubrizare menajeră în municipiul reședință de județ pentru o perioadă de 12 ani, semnat cu asocierea dintre SC DIASIL SRL Suceava și SC RITMIC COM SRL Ilișești. Contractul de salubrizare menajeră include, între altele, și colectarea selectivă a deșeurilor municipale care are ca scop final ca cetățeanul să plătească pentru cât gunoi umed produce, iar materialele reciclabile vor fi recuperate.

Cel mai probabil din primăvară vor fi amplificate măsurile de control cu privire la respectarea regulilor referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor. Asta pentru că tot din lunile martie sau aprilie se estimează vor începe și lucrările de montare a pubelelor înfundate sau parțial-înfundate. De asemenea, se are în vedere ca pe lângă locurile actuale unde sunt buncărele pentru colectarea deșeurilor menajere și a celor pentru deșeuri din mase plastice, încă o sută de astfel de locuri vor fi înființate în urma consultărilor cu asociațiile de proprietari pentru depozitarea deșeurilor rezultate din activitățile de construcție sau amenajări interioare – aspect față de care viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că este vorba de acel gen de lucrări pentru care nu este necesară autorizația și a dat ca e­xemplu situația când este înlocuită gresia sau faianța din apartament. (D.P.)

Vezi si

O polițistă din Cernăuți a murit împușcată în cap de un pedofil pe care încerca să-l rețină în fața unei școli

O polițistă de patrulare, în vârstă de 22 de ani, a fost împușcată în cap, …

One comment