Friday , April 26 2024

Urmăriri în trafic și dosare penale, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști în acest week-end pe șoselele din județ

Şi în acest weekend, peste 100 de polițiști au acționat pe drumurile publice, în special în interiorul localităților și în zona unităților de alimentație publică pentru prevenirea evenimentelor rutiere și identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În cadrul acțiunilor au fost utilizate și aparatele Druger DrugTest 5000 intrate în dotarea polițiștilor, fiind efectuate testări pentru identificarea șoferilor care consumă substanțe interzise. În cadrul acțiunilor au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest peste 400 de conducători auto și au fost identificați mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale și dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce. Pentru oprirea unor șoferi băuți polițiștii au fost nevoiți să efectueze urmăriri și blocaje în trafic și chiar să utilizeze armamentul din dotare.

În afară de cazul șoferului de 51 de ani din Şcheia, urmărit și oprit sâmbătă dimineață cu focuri de armă în intersecția din Obcini, polițiștii s-au confruntat sâmbătă cu un caz oarecum asemănător.  Astfel, în jurul orei 23:18,  polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Şcheia, în timp ce efectuau activități de patrulare au observat un autoturism care se deplasa pe pe strada Poligonului din Şcheia, efectuând manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga pe strada Mihoveni, fără a semnaliza. BMW-ul respectiv a continuat deplasarea pe strada Mihoveni, de pe un sens de circulație pe altul, trecând la o distanță laterală mică de un autoturism care se afla pe partea dreaptă a drumului. Polițiștii au pus în funcțiune semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, dar conducătorul autoturismului nu a oprit, continuându-și deplasarea pe str. Mihoveni.  Mașina a fost urmărită și deși a fost somat prin sistemul acustic al autospecialei, șoferul a continuat deplasarea haotică pe str. Agronomului, până a fost oprit de către echipajul de poliție în apropierea unui restaurant, imediat la fața locului ajungând și cel de al doilea echipaj de poliție solicitat în sprijin.

La volanul BMW-ului  urmărit se afla un bărbat în vădită stare de ebrietate, emanând halenă alcoolică.

Şoferul a refuzat să furnizeze date despre stabilirea identității sale și a refuzat să prezinte documentele sale și ale autoturismului pentru contro. Polițiștii l-au scos din mașină și au făcut un control în interior.De asemenea, individul a  refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest și a devenit recalcitrant, fiind imobilizat și încătușat. Polițiștii au făcut un control corporal asupra sa și a au găsit cartea de identitatea și permisul de conducere, stabilindu-se că se numește C. Constantin, de 51 ani, din  municipiul Suceava, fiind posesor de permis de conducere valabil.

Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde și-a dat consimțământul în scris cu privire la recoltarea de probe biologice de sânge, acestuia fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge.  I s-a adus la cunoștință  că din momentul prelevării mostrelor biologice de sânge nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la definitivarea cercetărilor, de asemenea i s-a reținut permisul de conducere, primind o dovadă fără drept de a conduce. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Tot sâmbătă seara, la orele 23:40, pe un drum comunal neclasificat de pe raza comunei Pătrăuți, polițiștii au depistat un bărbat de 25 ani în din localitate care conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02:50, polițiștii au efectuat semnal de oprire regulamentar unui autoturism ce circula pe DJ208E din intravilanul localității Valea Bourei, comuna Dolhești. Şoferul, un bărbat de 34 ani din Drăgușeni, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o alcoolemie de  0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La orele 02.20, pe raza comunei Zvoriștea,la intersecția dintre DN 29 A și DJ 291 A, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr de 20 ani din comuna Verești. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 02.55, pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței, polițiștii au oprit autotursimul condus de către un bărbat de 35 de ani din Moldovița. În urma testării, a rezultat faptul că șoferul prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică dimineață, la ora 05.20,  la Grămești, pe DJ 291A, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 39 ani din Bacău. Acesta emana halenă alcoolică și avea un comportament specific, în urma testării rezultând faptul că avea 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate aceste cazuri polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Polițiștii suceveni atrag atenția asupra faptului că vor acționa în continuare cu fermitate, utilijând toate mijloacele tehnice din dotare și dispunând măsuri procesuale privative de libertate față de șoferii băuți sau sub influența substanțelor interzise, prevenirea accidentelor rutiere și siguranța rutieră fiind prioritare.

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …