Monday , January 17 2022

UPDATE 3: Percheziţii DNA la Serviciul Permise Suceava, Direcția Generală Anticorupție, la RAR şi la zeci de suspecţi. 1 milion de euro găsiți în seifuri, pereți ori ascunși în găleți și ligheane

O amplă acțiune a fost demarată în dimineața zilei de joi, 26 noiembrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Sunt vizate fapte din perioada 2018-2020. Conform mai multor surse, pe langa permisele obtinute contra spaga, actiunea vizeaza si o retea de angajati de la Permise, RAR si politisti care de ani de zile faciliteaza la Suceava inmatricularea masinilor de lux furate din UE.

UPDATE3: Polițiștii au găsit până acum aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele ascunse în pereți sau depozitate în ligheane ori găleți, potrivit surselor G4Media.ro. Un permis obținut fraudulos costa între 5.000 și 7.000 de euro, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI:

„Polițiștii DGA, sub coordonarea procurorilor din cadrul DNA, pun in executare aproximativ 60 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind fapte de corupție. Printre suspecți sunt și angajați ai Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, dar și alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obținere a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunând toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încât acestea să fie trase la răspundere.

Probele administrate au evidențiat crearea unei rețele de intermediere a obținerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice și a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 și 7.000 euro pentru un permis”, a declarat joi despre aceste percheziții purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dăjbog.

UPDATE2: Procurorii DNA fac percheziții, joi, la sediul Direcției Generale Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suuceava și la filiala Suceava a Registrului Auto Român, la cea din București și din alte patru județe, într-un dosar privind eliberarea frauduloasă de permise auto și de înmatriculare a unor mașini, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. 

 Perchezițiile au loc la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceava, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, conform surselor judiciare citate.

Dosarul vizează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

 Potrivit surselor citate, este vorba despre o grupare din care ar face parte angajați de la Permise și polițiști suspectați că luau mită pentru a elibera fraudulos permise auto sau pentru înmatricularea unor mașini care nu îndeplineau condițiile legale.

UPDATE: “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020.În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, se arată în comunicatul DNA.Stire inițială: Zeci de percheziții au loc la prima oră, inclusiv la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conduceri și Înmatriculări Vehicule Suceava.

Sunt vizate mai multe persoane care ar fi facilitat obţinerea ilegală de permise. Acesta vor fi duse la audieri la sediul DNA Suceava.

 

Vezi si

43 de medici, asistente și infirmiere de la Spitalul Județean Suceava, confirmaţi cu COVID-19

Un număr de 43 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dintre care …

No comments

  1. Adică putem spera că se vor tăia și brațele caracatiței corupte și din Serviciul, respectiv Biroul rutier Suceava? Adică mafia dosarelor penale pentru inventate infracțiuni rutiere făcute la comandă sau urmărirea persoanelor considerate potent financiar pentru a putea șpăgui mafia OCP-iștilor (organ de cercetare penala) și unde se învârt tot zeci și sute de mii de euro? Posibil implicați și magistrați? Doar întreb.

  2. caracatita permiselor

    Si la Serviciul Permise Suceava?!
    Miros de coruptie?! Acum inteleg de ce un tovaras Sutu, din Moara, se lauda el cum l-a prins militia cu peste 160 km la ora… si dupa ce initial i s-a retinut permisul, surprizaaa: permisul i-a fost “adus acasa” dupa ce alt tovaras, Mihaila Florin(om de maree caracter si cu “obligatiile satisfacute” la o serie de tovarasi) face un hocus-pocus si-l rezolva cu permisul pe acest Sutu, fost sofer angajat la MetalTermoIndustry.
    Asa umbla vorba si prin Moara ca daca lucrezi la Mihaila si ai vro problema cu Rutiera, vorbesti cu Florin, zis si doua telefoane tac-pac si te rezolva.
    Numaidecat pe baza retetei PileCunostinteRelatii fosnitori.
    Asta apropo de Suceava, coruptia si anticoruptia de la Serviciul Rutier, (strada dom’le, strada si munca de jos) si Serviciul Permise Suceava.
    Si apropo de imaculatii care nu pot justifica ce si cum… si de unde traiul de lux din venitul de bugetar co cascheta.
    Daca cercetarile vor fi duse neintrerupt la capat, cred ca vom afla lucruri si mai mizerabile.
    Deja au gasit milionul de heuro? Asta poate din ce a ramas neivestit.

  3. Felicitari organelor abilitate de lege ca au reusit sa-i documenteze aceste infractiuni , au identificat probe ca sa-i infunde.
    Pe de alta parte anchetatorii ar trebui sa-i umfle si pe cei de la conducerea Oficiului National de Prevenire a Spalarii Banilor pentru faptul ca nu au facut, cel putin asa am vazut in presa, nimic care sa ajute la identificarea surselor de venit ilicite. Nu de alta, dar acei bani nejustificati din punct de vedere legal, sunt dovada faptului ca institutiile financiare sau Fiscul sunt de fapt sinecuri ale partidelor politice.

  4. “Procurorii DNA fac percheziții, joi, la sediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava…”, „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări …”! adica se autoperchezitioneaza si autocerceteaza? ati preluat doar postarea lui Buble, fara sa o mestecati! cum e, de fapt?

  5. Era la mintea cocosului ca era deja mult prea mare jalea cu poluarea harburilor. Cum luau RAR sau ITP? Cica nici nu erau in tara multe masini si luau ITP, iar altele lasa un nor de fum in urma de te inneci efectiv.