Sunday , May 12 2024

Un tânăr de 19 ani fără permis a intrat cu mașina într-o bordură în timp ce fugea de polițiști

Polițiștii din Rădăuți au observat marți seară, la ora 23.40, pe str. Ştefan cel Mare din municipiu, un autoturism VW căruia i s-au efectuat semnale regulamentare de oprire, semnale pe care conducătorul auto le-a ignorat, continuându-și deplasarea spre direcția comunei Marginea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar la un moment dat, pe aceeași stradă,în dreptul autogării Tarsin, conducătorul autoturismului a efectuat manevra de întoarcere continuând deplasarea spre str. Piața Unirii.

La intersecția străzii Ştefan cel Mare cu strada Spitalului,  acesta a efectuat viraj la dreapta, moment în care a pierdut controlul mașinii, intrând în coliziune cu bordura ce delimitează trotuarul de carosabil.

După coliziune, de pe locul șoferului a coborât Daniel C., de 19 ani, din municipiul Rădăuți, care nu posedă permis de conducere. El s-a ales cu dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”. (O.S.)

Vezi si

Șapte noi săli de clasă pentru elevii LPS, prin mansardarea clădirii principale. În ultimii ani a crescut considerabil numărul candidaților pentru admiterea la liceu

Creșterea efectivelor de elevi din ultimii ani impune crearea de noi spații de învățământ sau …