Monday , April 29 2024

Un şofer beat a intrat cu maşina in zăpadă, fiind salvat de doi bărbaţi care l-au dus într-un bar

accident

Soferul, băut, a scăpat maşina de sub control, a părăsit carosabilul şi s-a blocat în zăpada de pe acostament u norocul său a fost că doi oameni dintr-o altă maşină au văzut ce s-a întâmplat, l-au scos din vehicul, ducându-l într-un bar u şoferul avea o alcoolemie de 1,07 mg/l  

Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, la ora 20.00, agenţii Postului de poliţie Rădăşeni, au primit o sesizare cum că doi bărbaţi au adus într-un bar un individ aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, pe care l-au găsit într-o maşină ce părăsise carosabilul pe DN 2E în comuna Rădăşeni. Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că Petru L., de 36 de ani, din comuna Cornu Luncii, a consumat în după – amiaza zilei de sâmbătă băuturi alcoolice, după care a condus maşina din Cornu Luncii până în Rădăşeni, pe DN 2E, unde a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul şi rămânând blocat în zăpada de pe acostament. Ulterior pe acelaşi drum a trecut un alt autovehicul, care a oprit şi i-a acordat primul ajutor, Petru L. fiind adus într-un bar din comuna Rădăşeni. Petru L. a fost pus să sufle în etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul nu a suferit leziuni care să necesite internarea în spital. Agenţii au întocmit însă un dosar penal pe numele său. (C.Z.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …