Sunday , May 19 2024

Un scandalagiu care a făcut un circ monstru într-o discotecă din Dolhasca a fost reținut

Un tânăr de 22 de ani, din Dolhasca, a provocat un scandal pe terasa și în interiorul discotecii DiscoMax și a distrus împreună cu un prieten mai multe sticle și pahareretinut

Poliția orașului Dolhasca a primit o plângere penală din partea Adinei M., din localitate, despre faptul că în noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01.00, a avut loc un scandal în incinta discotecii DiscoMax, din orașul Dolhasca, în care au fost implicați Paul Constantinescu, de 22 de ani, și Andrei Nichitoaie. Din verificările făcute de polițiști a reieșit că în noaptea de 28 spre 29 iulie 2018, pe la ora 01.00, Paul Constantinescu, împreună cu Andrei Nichitoaie au provocat un scandal în incinta discotecii DiscoMax din Dolhasca, tulburând astfel ordinea și liniștea publică și au distrus mai multe sticle și pahare.

În perioada 29 iulie – 2 august 2018, polițiștii au continuat investigațiile în acest caz, ocazie cu care au reușit să probeze activitatea infracțională a suspecților Paul Constantinescu și Andrei Nichitoaie. Organele de cercetare penală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburare a ordinii și liniștii publice” și „distrugere”.

Polițiștii și procurorii au constatat faptul că cel care a provocat tot scandalul ce a avut loc în incinta și pe terasa discotecii DiscoMax Dolhasca este inculpatul Paul Constantinescu, care l-a angrenat și l-a convins și pe inculpatul Andrei Nichitoaie să-l sprijine la săvârșirea faptelor, fiind pentru acesta un autor moral și totodată provocator. Astfel, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Paul Constantinescu. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, urmând să fie prezentat procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (D.Z.)

 

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …