Sunday , May 19 2024

Un puștan de 15 ani, aflat la volanul unei mașini, urmărit în trafic aproape șapte kilometri de polițiști

Un adolescent de 15 ani din Milișăuți a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a gonit șapte kilometri, până la intrarea în localitatea Satu Mare, unde a fost prins. El a ajuns la volan pentru că un tânăr de 22 de ani i-a încredințat mașina sa

politie rutiera

La data de 29 aprilie 2017, la ora 22.45, în timp ce patrula pe DJ 178B, în localitatea Satu Mare, un echipaj de poliție a făcut semn regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, însă persoana de la volan nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acesteia, reușind să opreasă mașina după aproximativ șapte kilometri, la intrarea în comuna Satu Mare. La volan se afla un minor de 15 ani, din orașul Milișăuți, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoolemie zero. Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit faptul că autoturismul i-a fost încredințat minorului spre a fi condus pe drumurile publice de un tânăr de 22 de ani, din orașul Milișăuți, care știa că acesta nu are permis de conducere.

În acest caz a fost un întocmit un dosar penal, minorul de 15 ani fiind cer­cetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, iar tânărul de 22 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru condu­cerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”. (D.Z.)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …