Alte stiri
Resturi de dronă rusească, găsite în apropiere de Periprava. Armata caută fragmente și în zona Caraorman
acum 11 hours
Studiul de fezabilitate pentru modernizarea Parcului Mărășești (MPO, cum mai este el cunoscut publicului) va fi reactualizat. Demersul a fost deja inițiat de Primăria municipiului Suceava. „Suntem în faza de dezbatere publică se lucrează la studiul de fezabilitate. Deocamdată, investiția este aproximată la 7,1 milioane de lei, respectiv 1,3 milioane de euro, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul local” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.
La puțin timp însă un demers al arhitectului Doru Olaș a fost făcut public, el făcând un apel municipalității pentru a nu mai moderniza parcul MPO în forma respectivă deoarece se dorea altceva și în acest sens prezentase un proiect cu trei parcări subterane și circulația rutieră urmând a se derula sub un tunel pe deasupra căruia urma să se circule pietonal între Catedrală și blocurile de vizavi. Ideea fusese exploatată la maximum în social-media și era o perioadă cu un puternic conținut electoral, iar cei din administrația locală suceveană au renunțat la proiectul pentru realizarea căruia demarase o licitație și se discuta de un proiect faraonic, în spatele căruia nu era – nici nu avea cum în etapa respectivă – vreun deviz general, dar despre care Doru Olaș a avansat ideea că ar valor în jur de 50 de milioane de euro.
Au trecut mai bine de trei ani și în acest timp cei din conducerea Primăriei s-au convins de imposibilitatea punerii în aplicare a respectivului plan, motiv pentru care a fost inițiată reactualizarea studiului de fezabilitate din 2020. Şi, după cum a anunțat primarul Ion Lungu în conferința de presă de miercuri dimineață, finanțarea investiției va fi prinsă în bugetul anului 2024.
Potrivit edilului, va fi amenajată o suprafață de 310 de metri pătrați cu jardiniere și pietriș decorativ iar suprafața așa numitului parc va avea mai degrabă o destinație de „piațetă”, însă Ion Lungu nu a vrut să insiste cu privire la diferențele dintre una și alta. Lucrările de reamanejare vor mai include și: montarea de bănci și mobilier urban; montarea de coșuri de gunoi; înființarea unui rastel pentru biciclete; instalarea unui sistem de iluminat ornamental și jocuri de lumini pentru fântânile arteziene. „Sunt bucuros de soluția găsită și sperăm să iasă o treabă bună”, a declarat Ion Lungu. (Dan PRICOPE)
Tags catedrala Lungu Marasesti Obiectiv de Suceava parc
12 absolvenți ai promoției 2024 sunt studenți în centre universitare din străinătate, 35 dintre bacalaureații …
Putin spatiu verde in detrimentu betoanelor. Uitati-va la unguri ce imitatii de parcuri frumoase sau la austrieci care sunt de neintrecut!