Friday , May 3 2024

Un copil de nici doi ani a căzut de la 10 metri înălțime. A scăpat ca prin minune pentru că a aterizat pe niște saci cu gunoaie

Miercuri seara, la ora 18.22, Poliția Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 despre faptul că un copil a căzut de la înălțime dintr-un imobilul situat pe str. Pictor Octav Băncilă. În urma cercetărilor s-a stabilit identitatea minorului căzut ca fiind O. S., în vârstă de 1 an și 10 luni, ce aparține familiei F,, fiind unul din cei zece copii rezultați din mai multe relații, ce locuiesc în imobilul social pus la dispoziție de Primăria Câmpulung Moldovenesc, din str. Pictor Octav Băncilă.

Cei nouă copii ce se aflau la domiciliu supravegheați de copilul cel mare în vârstă de 16 ani, deoarece tatăl se afla la muncă, iar mama la cumpărături. Cel mic se juca în holul locuinței cu ceilalți frați și surori, iar la un moment dat acesta s-a urcat pe o masă, sprijinindu-se de un geam neasigurat, care s-a deschis, iar copilul a căzut în gol de la înălțimea de circa 10 m, de la etajul al 2-lea al imobilului, ajungând pe sacii de gunoaie din exteriorul imobilului, care au atenuat căderea.

Copilul a fost transportat la spitalul municipal unde a fost stabilit diagnosticul de „contuzionat usor prin cădere de la înălțime”, fiind transportat la Spitalul Suceava pentru investigații de specialitate. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă” si va fi informat și serviciul de asistenta sociala pentru dispunerea masurilor conform competentelor.

Vezi si

Ipoteză șocantă: Șoferul fugar de la Moara și-ar fi ucis intenționat victima

Anchetatorii au o nouă ipoteză în ceea ce privește tânărul ucis miercuri dimineață în localitatea …