Un bărbat de 74 de ani a murit la mai puțin de o săptămână după ce a fost externat din spital
Bărbatul a ajuns la spital pe data de 6 ianuarie, după ce a căzut pe ghiață. Afost externat după trei zile dar pe data de 15 ianuarie a ajuns din nou pe un pat de spital. Se pare că bărbatul a murit din cauza unei pneumonii și a unei fracturi costale
Un bărbat în vârstă de 74 de ani din comuna Ciprian Porumbescu a murit după ce a fost externat din Spitalul Județean, după cum reiese din declarațiile membrilor familiei, cu mențiunea “sănătos”. Bărbatul a ajuns la UPU, pe data de 6 ianuarie, când, după ce a parcat autoturismul în garajul improvizat la locuința sa, și a încercat să închidă ușile, a alunecat pe gheață și a căzut lovindu-se la nivelul coastelor. A apelat singur ambulanța prin SNUAU 112, ocazie cu care a fost transportat la Spitalul Județean ,, Sf. Ioan Cel Nou” Suceava, unde a fost internat până la 09.01.2017, când a fost externat. Bărbatul s-a întors acasă, în cumuna Ciprian Porumbescu, unde locuiește singur. Un strănepot este cel care are grijă de bărbat, dar tânărul locuiește în municipiul Suceava. Totul a decurs normal, până duminică, 15 ianuarie, când acestuia i s-a făcut rău și a și-a sunat rudele. Nepoata sa a fost cea care s-a deplasat la locuința bărbatului. Văzând că acesta se simte rău și nu se mai poate deplasa a sunat la 112. Un echipaj al Ambulanței s-a deplasat la locuința bărbatului în vârstă de 74 de ani de unde l-a preluat pe acesta și l-a transportat la Spitalul Județean. Medicii l-au internat din nou pe pacient dar în ciuda eforturilor acestuia de a-l stabiliza, după doar o zi de spitalizare, a survenit decesul. Oamenii legii au deschis o anchetă și așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu precizie circumstanțele în care a survenit decesul, deoarece pe Certificatul de deces este menționat diagnosticul de pneumonie masivă și fractură costală conform adresei întocmite de departamentul de Anatomie patologică din cadrul spitalului sucevean. (Cristina RUSTI)