Friday , April 26 2024

Tur de forţă al lui Valeriu Zgonea în judeţul Suceava pentru a susţine candidatura lui Victor Ponta

Preşedintele Camerei Deputaţilor a vizitat mai multe localităţi din judeţul nostru şi a discutat cu sute de alegători, aducând argumente în favoarea lui Victor Ponta 
zgonea 1 [800x600]


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat, în cursul zilei de luni, 10 noiembrie, în judeţul Suceava, la mai multe întruniri cu caracter electoral, organizate în cadrul şi în legătură cu campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie.
Toate întâlnirile au avut loc cu scopul clar de a susţine candidatura prezidenţiabilului PSD, primul ministru Victor Ponta iar Valeriu Zgonea a „atacat”, în general, localităţi nu foarte uşoare din punct de vedere electoral. Pe Valeriu Zgonea nu l-a descurajat însă acest lucru, ba din contră, pare că l-a motivat şi i-a îndemnat pe oameni să-l voteze pe Victor Ponta pentru a avea un preşedinte care să-i respecte, care să-i aducă pe toţi la aceaşi masă şi care să nu mai facă scandal. „Ieşiţi duminică, pe 16 noiembrie, la vot, vorbiţi cu vecinii. Stiu cum s-a votat aici în comună în primul tur, dar sper ca în turul al doilea, cu ajutorul lui Dumnezeu, judeţul Suceava va ieşi aşa cum visăm cu toţii. Vreau de aici din Bucovina să daţi un semnal că toţi românii ştim pe cine să alegem pe 16 noiembrie 2014”, a transmis Valeriu Zgonea, la întâlnirea din Dărmăneşti. El a fost însoţit de preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor şi deputatul PSD Gavril Mîrza.
Localităţile în care Valeriu Zgonea a participat la întâlnirile cu caracter electoral sunt comunele Dărmănesti, Marginea şi Sadova – acestea fiind localităţi unde contracandidatul lui Victor Ponta a obţinut mai multe voturi în turul întâi; oraşul Milişăuţi şi municipiul Câmpulung Moldovenesc unde, de asemenea, Victor Ponta a ieşit pe locul doi în turul întâi din 2 noiembrie, precum şi municipiul Vatra Dornei unde prezidenţiabilul PSD a luat mult mai multe voturi decât cel al ACL.zgonea 2 [800x600]
Vizita a fost una intensă, în fiecare locaţie preşedintele Camerei Deputaţilor a fost aşteptat de peste două sute de alegători care i-au adresat întrebări cu privire la programul electoral al candidatului Victor Ponta. Intr-o întâlnire care a avut loc în prezenţa a câtorva sute de alegători din oraşul Milişăuţi, Valeriu Zgonea le-a spus acestoră că românii nu trebuie să uite lucrurile rele care li s-au întâmplat în trecut, în guvernarea PDL, atunci când „era să se aleagă praful de noi”.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că Victor Ponta va fi preşedintele care îi apără pe români, aşa cum a făcut-o cu demnitate la Bruxelles atunci când alţii „acuzau România”. Nu o omis nici sentimentul naţional al locuitorilor Bucovinei, Valeriu Zgonea spuând că „noi vrem să fie bine” în România, cât şi în Republica Moldova şi în Cernăuţi, Ucraina, acolo unde sunt români, însă pentru început „trebuie să facem bine în comunitatea noastră”. „Iar comunitatea noastră dragi oameni buni este România. Indiferent că ne numim bucovineni, olteni, ardeleni, bănăţeni, suntem toţi români. Indiferent că suntem de origine maghiară, sârbă sau ucraineană, suntem toţi români. Si vă rog frumos să veniţi pe 16 noiembrie, cu prietenii, cu vecinii, şi să votaţi un om care este de-al nostru”, a mai declarat Zgonea.  (D. PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

3 comments

  1. zgoniciraspandici

    Nu-i nimic micutilor puscariabili ca avem si alte surse media pe care sa postam:))

  2. zgoniciraspandici

    Au trecut mai mult de 10 minute! Vad acum cui ii apartine asa zisul obiectiv* de suceava! Tot comunistilor Tovarasi! Nu ati invatat nimic sai poate sunteti atat de lenesi si de ne sim titi ca v-a placut! SA VA FIE RUSINE!

  3. zgoniciraspandici

    Sigur ca e tur de forta! Pai cine mai sta gratis pe banii nostrii cu amanta si copilul razgaiat care se comporta ca un redus mintal, in imobilele de lux ale RAPPS – ului? Cum vor mai avea sotia si amanta, adica domanele zgonici, salarii de 100 milioane pe luna si bonusuri de sarbatori legale pe carca romanilor p r o sti care ii voteaza? Amanta zgonici 2 conduce un jeep mercedes by the way! Si are sofer care ii cara copilul razgaiat peste tot. De unde atatia bani? Incotro Romania?? TREZESTE-TE!!