Tuesday , May 14 2024

Trei tineri au fost prinşi în flagrant, după ce au dat o spargere la o sală de jocuri din George Enescu

politie

Aceştia au fost depistaţi de poliţişti verificând cu lanternele mai multe maşini dintr-o parcare. Agenţii au reuşit să-i prindă doar pe doi dintre indivizi. Aceştia au recunoscut că au intrat în sala de jocuri, de unde au furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice, o trusă de scule şi un compresor auto

O patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a observat în data de 2 martie 2014, la ora 04.05, în parcarea din spatele unui bloc de pe bulevardul George Enescu, trei tineri care aveau un comportament suspect, întrucât verificau cu lanternele maşinile din parcarea respectivă. Poliţiştii au încercat să-i prindă pe tinerii respectiv, reuşind să-l reţină pe Constantin Grosu, de 24 de ani, din comuna Hânţeşti, care s-a urcat într-un autoturism Dacia Solenza.
Cu ocazia controlului făcut asupra portbagajului maşinii a fost găsită o geantă de voiaj de culoare neagră în care erau mai multe sticle cu băuturi alcoolice, o trusă de scule şi un compresor auto. Ulterior agenţii au verificat zona, ocazie cu care au descoperit că la sala de jocuri Admiral Trading situată la parterul unui bloc de pe bulevardul George Enescu, geamul din spate are urme de forţare, având grilajele de fier tăiate. In urma activităţilor operative desfăşurate de poliţişti a fost prins autorul faptei, respectiv Marian Clim, de 20 de ani, din comuna Hânţeşti.
Din verificări a reieşit faptul că acesta cu ajutorul unui dispozitiv de crestat ţevi denumit „gură de lup”, a tăiat grilajul geamului şi a intrat în local. De aici a furat bunurile mai susmenţionate pe care le-a pus într-o geantă de voiaj pe care i-a dat-o lui Constantin Grosu. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Marian Clim a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, iar ieri după ce a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă, s-a luat decizia că acesta poate fi cercetat în stare de libertate.
In luna mai a anului trecut, aceeaşi sală de jocuri de pe bulevardul George Enescu a fost călcată de hoţi. Atunci aceştia au furat bani, un telefon şi câteva sticle de alcool, paguba ridicându-se la suma de 3.000 de lei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …

One comment

  1. CEL MAI PERICULOS CARTIER,NICI POLIȚIA NU ARE CURAJUL SĂ PĂTRUNDĂ PE JOS,DOAR CU MAȘINA ȘI CÎTE DOI.