Friday , April 26 2024

Trei indivizi fără permis ce s-au urcat băuţi la volan au ajuns în beciul Poliţiei sucevene

Unul dintre ei, cu o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, nici măcar nu avea permis de conducere

Duminică, în jurul orei 10.00, poliţiștii din municipiul Suceava au fost anunţaţi despre faptul că pe strada Slătioarei din municipiul Suceava circulă un autoturism marca BMW condus de către o persoană beată.

Pe strada Slătioarei, oamenii legii l-au identificat pe Sorin M. (41 de ani), din municipiul Suceava, la volanul autoturismului respectiv.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul bărbatului a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a refuzat prelevarea mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliţiștii au verificat baza de date și au aflat că Sorin M. nu are permis de conducere.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.

Sorin M. a fost reţinut pentru 24 de ore, începând cu data de 3 martie 2019, ora 12.45. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Tot duminică, în jurul orei 23.30, poliţiștii din Vama au oprit pentru un control, pe raza comunei Moldoviţa, un autoturism marca Fiat care se deplasa dinspre satul Moldoviţa spre satul Demăcușa. La volanul mașinii se afla Georgel N. (34 de ani), din comuna Moldoviţa.

Poliţiștii au verificat bazele de date și au aflat că Georgel N. nu are permis de conducere.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Georgel N. a fost reţinut pentru 24 de ore, începând cu data de 4 martie 2019, ora 04.45. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

În seara de 3 – 4 martie, pe la ora 03.00, poliţiștii din Rădăuţi au oprit pentru un control pe strada ștefan cel Mare din municipiul Rădăuţi, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Marea Britanie. La volanul mașinii se afla Vasile E. (28 de ani), din comuna Arbore.

În urma verificărilor bazelor de date, poliţiștii au aflat că Vasile E. are permis de conducere, dar îi este în continuare reţinut pentru o infracţiune la regimul rutier.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ajuns la spital, individul a refuzat prelevarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Autoturismul avea asigurarea RCA și inspecţia tehnică periodică expirată.

Poliţiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei permis de conducere este reţinut” și „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune relevării de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Vasile E. a fost reţinut pentru 24 de orei. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …