Friday , April 26 2024

Tatăl fraţilor scandalagii de la Voivodeasa a ajuns şi el pe mâna Poliţiei

lemn politie

Gheorghe Bujanovschi s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals u în evidenţele contabile ale gaterului său, poliţiştii au descoperit 99 de avize de însoţire fictive în valoare de 350.000 de lei. Săptămâna trecută şi fii lui Bujanovschi au ajuns pe mâna Poliţiei, după ce au bătut doi agenţi de pază într-un bar din Marginea

Poliţiştii suceveni, în cooperare cu specialişti din cadrul ITRSV Suceava, au organizat în perioada 11 – 13 februarie 2014, pe raza judeţului Suceava, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri. Astfel, au fost constatate şase infracţiuni, din care două la Codul Silvic, au fost aplicate 11 amenzi în valoare totală de 38.000 de lei, toate la Legea 171/2010 privind Regimul Silvic şi au fost confiscaţi 80,37 mc de lemn, în valoare de 25.625 de lei.
In urma verificărilor făcute la întreprinderea familială Gheorghe Bujanovschi cu sediul în localitatea Voivodeasa, comuna Suceviţa, s-a constatat faptul că aceasta a înregistrat în evidenţele contabile ale gaterului 99 de avize de însoţire a materialelor lemnoase pentru cantitatea de 2.892,02 mc de lemn cu provenienţă fictivă, în valoare de circa 350.000 de lei, dând o aparenţă de legalitate. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele lui Gheorghe Bujanovschi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Amintim că săptămâna trecută, 25 de poliţişti, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi poliţişti judiciarişti, au descins în patru locaţii de pe raza localităţii Voivodeasa, comuna Suceviţa, fiind puse în aplicare patru autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţele lui Cosmin Bujanovschi, de 24 de ani şi Silviu Bujanovschi, de 25 de ani şi a rudelor acestora. Aceste percheziţii au venit ca urmare a implicării celor doi tineri în scandalul ce a avut loc în seara zilei de 8 februarie 2014 în barul Roma – Cafe din comuna Marginea, ei fiind acuzaţi de comiterea faptelor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, loviri sau alte violenţe şi furt.
In urma percheziţiilor au fost prinşi cei doi tineri, care au fost imobilizaţi şi duşi la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi pentru audieri. Cei doi fraţi nu au fost foarte uşor de prins, ei încercând să sară pe un geam pe care l-au spart în prealabil. De asemenea, anchetatorii au ridicat mai multe bâte şi cuţite care ar fi fost folosite în seara respectivă.
Reamintim că în data de 8 februarie 2014, la ora 21.32, Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a fost anunţată că la barul Roma – Cafe din comuna Marginea are loc un scandal, o maşină alegându-se cu luneta spartă. Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că în cursul zilei, în bar erau mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice, iar la un moment dat, aceştia au început să provoace un scandal, motiv pentru care barmanul a solicitat sprijinul firmei de pază RPG Security pentru aplanare conflictului.
In momentul în care echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului, scandalagii au plecat din local, iar cei doi agenţi de pază, respectiv Gheorghe A., de 29 de ani, din municipiul Rădăuţi şi Ioan B., de 26 de ani, din comuna Ulma, au intrat în bar pentru a discuta cu barmanul despre cele întâmplate. In timp ce aceştia discutau, în local au intrat mai mulţi indivizi înarmaţi cu bâte şi care i-au lovit pe cei doi agenţi, după care au plecat din bar. De asemenea maşina de intervenţie, aparţinând firmei de pază RPG Security, a fost lovită de agresori, fiindu-i spartă luneta. Agentul de pază Gheorghe A. a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuţi pentru a primi îngrijiri medicale.
Din investigaţiile făcute de poliţişti s-a descoperit că doi dintre agresori sunt fraţii Cosmin şi Silviu Bujanovschi, în vârstă de 24, respectiv 25 de ani, din localitatea Voivodeasa, comuna Suceviţa. Pe numele celor doi oamenii legii au întocmit dosare penale, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie agentul de pază se va face încadrarea juridică. Oamenii legii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Cosmin Bujanovschi, în timp ce Silviu Bujanovschi a fost lăsat în libertate pentru că a colaborat cu anchetatorii şi a recunoscut faptele comise. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi şi tragerii la răspundere penală a acestora.
De asemenea, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu lucrătorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Suceava au făcut verificări la gaterele tatălui fraţilor Bujanovschi, Gheorghe Bujanovschi şi a vecinului Traian Ropaniuc, despre care ar exista indicii că se ocupă cu afaceri ilegale cu lemn, astfel descoperindu-se înregistrarea fictivă în evidenţele contabile a avizelor de însoţire a lemnului în valoare de 350.000 de lei.
Gheorghe Bujanovschi a fost suspectat că a participat la spargerea dată pe 30 noiembrie 2009 la cantonul silvic de la Suceviţa. Atunci, autorii au profitat de lipsa pădurarului care era plecat la Rădăuţi împreună cu soţia sa şi au furat dintr-o cutie metalică din podul cantonului în care erau mai multe arme de foc o plasă cu 390.000 de lei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …