Tuesday , April 30 2024

Sucevean retinut pentru proxenetism

N un b\rbat de 42 de ani a fost re]inut ieri de procurorii DIICOT fiind acuzat de trafic de persoane, trafic de minori [i proxenetism n printre clien]ii acestuia s-a num\rat [i un italian c\ruia suceveanul i-a oferit spre v=nzare o t=n\r\ din Suceava contra sumei de 2500 de euro
Procurorii DIICOT au dispus ieri re]inerea lui Silviu B., acuzat de s\vârşirea infrac]iunii de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Potrivit unui comunicat de pres\ transmis de IPJ Suceava începând cu luna iulia a anului 2010 poli]i[tii din cadrul Brig\zii de Combatere a Criminalit\]ii Organizate Suceava au efectuat  cercet\ri,  în  cadrul unui dosar penal, fa]\ de Silviu B. de 42 de ani din municipiul Suceava, şi a altor persoane sub aspectul s\vâr[irii infrac]iunilor de „trafic de persoane”, „trafic de minori” [i „proxenetism”.
Astfel, s-a stabilit c\ în perioada 2008-2011, mai multe tinere de pe raza jude]elor Suceava [i Boto[ani (din care cinci au fost audiate, iar 2 sunt minore), au fost racolate, cazate [i exploatate prin obligarea la practicarea prostitu]iei, de c\tre Silviu B., majoritatea sumelor de bani, rezultate în urma „oferirii serviciilor sexuale” fiind însu[ite de c\tre acesta.
Clien]ii racola]i de c\tre acestea, în schimbul unor sume cuprinse între 100 [i 200 lei, între]ineau raporturi sexuale, în moteluri sau hoteluri din municipiul Suceava sau zonele limitrofe.
De asemenea, s-a stabilit c\ în cursul lunii septembrie a anului 2010, numitul Donato P., cet\]ean italian, l-a contactat [i i-a cerut lui Silviu B. s\ racoleze tinere pentru a fi transportate în Italia, unde s\ fie exploatate sexual prin determinare la practicarea prostitu]iei. În acest sens Silviu B. a racolat o tân\r\ de pe raza jude]ului Suceava, s-a întâlnit cu Donato P., în municipiul Suceava, îns\ deoarece victima [i-a dat seama c\ urma s\ fie exploatat\ sexual de c\tre trafican]i în folosul lor, a refuzat plecarea în Italia.
La începutul lunii octombrie a anului trecut Silviu B. a racolat, sub pretextul oferirii unui loc de munc\ bine pl\tit în Italia, o alt\ tân\r\ de pe raza jude]ului Suceava, pe care a transportat-o cu un taxi în localitatea Turnu-Severin, jude]ul Mehedin]i [i aici „i-a vândut-o” cet\]eanului italian Donato P., pentru suma de 2500 de euro.
Ulterior victima a aflat de la cet\]eanul italian, adev\ratul scop al deplas\rii sale, motiv pentru care a refuzat s\ fie transportat\ în Italia [i l-a amenin]at pe Donato P. cu denun]area la poli]ie, acesta fiind nevoit s\ o lase s\ plece.
În cauz\ s-a dispus începerea urm\ririi penale fa]\ de numitul Silviu B., pentru comiterea infrac]iunilor mai sus men]ionate, iar în ziua de 11.05.2011, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Suceava a fost organizat\ o ac]iune, ocazie cu care a fost efectuat\ o perchezi]ie domiciliar\ [i au fost puse în executare trei mandate de aducere. Cu ocazia perchezi]iei domiciliare au fost identificate [i ridicate în vederea cercet\rilor dou\ telefoane mobile, dou\ cartele SIM, sumele de 1250 euro [i 800 lei, precum [i mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus punerea în mi[care a ac]iunii penale [i re]inerea acestuia pentru 24 de ore. Cercet\rile sunt continuate pentru stabilirea întregii activit\]ii infrac]ionale, identificarea [i tragerea la r\spundere a tuturor participan]ilor. (N.R.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …