Friday , April 26 2024

Spitalul Municipal Rădăuți are Cabină reversibilă pentru triajul pacienților

Personalul medical va fi și protejat și decontaminat, în același timp, după cum a explicat managerul Traian Andronachi. La spitalul rădăuțean nu a fost niciun medic diagnosticat pozitiv cu Covid 19 

Spitalul Municipal Rădăuți este prima unitate spitalicească din țară care va avea Cabină reversibilă pentru triajul pacienților. ”Cadrele medicale vor fi protejate dar și decontaminate în același timp. Această cabină a fost montată joi după-amiază, începând cu orele 17.00. Spitalul are și două tuneluri dezinfectante, montate la intrarea în cele două corpuri de clădire ale spitalului”, a explicat managerul Traian Andronachi.

Unitatea spitalicească rădăuțeană este singura din județ, care nu are, până la această oră, niciun medic diagnosticat pozitiv cu Covid 19. ”Au fost 18 cazuri de Coronavirus în rândul asistentelor. Acestea au intrat în izolare de la primele semne de boală, cu mult înainte ca rezultatele de laborator să certifice prezența virusului. Am reușit să nu avem niciun medic infectat pentru că nu am respectat definițiile de caz și de contatct, primite de la Ministerul Sănătății. Am tratat absolut toți pacienții ca fiind posibil infectați cu Covid 19. În timp ce majoritatea spitalelor și-au restrâns activitatea, noi suntem funcționali la capacitate maximă, pe toate secțiile și departamentele”, a precizat Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.

De când unitatea spitalicească a devenit spital suport pentru cazurile de Covid 19, s-au înregistrat trei decese în rândul pacienților infectați. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …