Sunday , April 28 2024

Spitalul de Îngrijiri Paliative din Ilișești, în carantină.  31 din cei 41 de pacienți sunt pozitivi; mai bine de jumatate din angajați, infectați cu coronavirus

Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilișești din județul Suceava a intrat, miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților și mai multe cadre medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Spitalul de Îngrijri Paliative Ilișești a intrat, de miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților, dar și mai mulți angajați ai spitalului au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

„Au fost mai multe cadre medicale și pacienți depistați pozitiv și s-a luat decizia carantinării. O parte din personalul medical depistat pozitiv, care este asimptomatic, va rămâne în spital și va avea grijă de pacienți”, a declarat, pentru Mediafax, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

Astfel, din cei 41 de pacienți aflați în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajați ai spitalului, 28 sunt pozitivi.

Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienții, cât și cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme ușoare de boală.

În spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.

„Am considerat că aceasta este cea mai bună soluție atât din punct de vedere epidemiologic, cât și pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit și din partea lor să se procedeze așa”, a mai spus Manuela Trifan.

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …