Monday , April 29 2024

Satul Măzănăești, lăsat fără curent electric după ce un tânăr șofer a rupt un stâlp de electricitate

Duminică dimineață, în jurul orelor 02.45, B. Ambrozie, de 20 de ani, din Berchișești, în timp ce conducea autoturismul marca Vw Bora pe D.J.209C, în interiorul localității Măzănăești, având direcţia de deplasare Suceava către Berchișești, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de mers, părăsind partea carosabilă doborând un stâlp de electricitate aflat în șanțul din stânga a direcției sale de mers, după care autoturismul a fost proiectat într-un gard al unui imobil din vecinătate.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui B. Dumitru,  de 17 ani,  pasager pe scaunul dreapta față, care inițial a refuzat transportul la o unitate spitalicească, însă ulterior a fost transportat de către mama sa la spitalul Municipal Sfântul Ioan cel Nou Suceava, unde, în urma acordării de îngrijiri medicale i s-a stabilit  diagnosticul „entorsa gleznă stângă”.  Șoferul de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face tânărul de 20 de ani, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi carosabil şi a pătruns pe sensul opus de mers.

La fața locului au fost solicitate echipaje din cadrul EON Electricitate, care au oprit alimentarea cu energie electrică pe raza localității Măzănăești. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …