Friday , April 26 2024

Săptămâna viitoare, şedinţă de Consiliu Local pentru aprobarea Strategiei culturale a proiectului “Suceava-Capitală culturală europeană”

Strategia culturală pentru titlul de “Capitală culturală europeană” costă mai bine de 40.000 de lei. Primarul Ion Lungu a declarat că de această parte a proiectului se va ocupa firma “Genesis” din Suceava, firmă coordonată de consultantul Radu Boris, doctorand la USV. Strategia trebuie finalizată până în data de 8 octombrie, aşa încât, în data de 9 octombrie să fie depusă candidatura pentru titlul de “Capitală culturală europeană” . Ca buget, a fost propusă suma de 25 de milioane de euro, bani proveniţi de la municipalitate, Guvern, Consiliul Judeţean, Uniunea Europeană şi din sponsorizări 

consiliu local 23 iul 2015 [800x600]

Strategia culturală pe termen lung ce este efectuată de consultantul Radu Boris, costă mai bine de 40.000 de lei. Potrivit primarului municipiului Suceava Ion Lungu, consultantul Radu Boris trebuie să să finalizeze strategia culturală pentru depunerea candidaturii pentru titlul de “Capitală culturală europeană” în 15 zile, astfel încât în data de 9 octombrie să se depună candidatura.  “Suntem în linie dreaptă cu documentaţia pentru  titlul de “Capitală europeană”, am făcut o selecţie de oferte, în urma căreia s-a angajat o firmă de consultanţă, firma Genesis din Suceava, coordonată de doctorandul Radu Boris. Mă bucură faptul că domnul Boris ştie, a mai lucrat la astfel de strategii, şi are la dispoziţie 15 zile să facă această strategie şi documentaţia pentru candidatură, pentru suma de 40.230 de lei. Mă bucur că s-a găsit această firmă, este din Suceava, cunoaşte cât de cât realităţile Sucevei şi sper să putem depune la timp această documentaţie de candidatură a oraşului”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Pentru acest proiect, primarul Lungu a propus ca buget suma de 25 de milioane de euro, întrucât în ghidul de candidatură sumele variază între 20 de milioane de euro şi 80 de milioane de euro. “Am propus ca buget pentru proiectul “Suceava – capitală culturală europeană”, suma de 25 de milioane de euro, repartizată astfel: zece milioane de euro – municipiul Suceava, zece milioane de euro de la Guvern, două milioane de euro – Consiliul Judeţean Suceava, două milioane de euro – proiecte culturale de la Uniunea Europeană şi un million de euro din sponsorizări. De asemenea, am propus ca suma să fie folosită în felul următor: pentru programe culturale – 18 milioane de euro, care înseamnă 72%, promovare şi marketing – trei milioane de euro, care înseamnă 12%, alte cheltuieli de organizare şi personal – patru milioane de euro, care înseamnă 16%. Ca şi comparaţie, Clujul are bugetul de 35 de milioane de euro, dar este un oraş mai mare, cu un potenţial mai mare, din punct de vedere economic, decât Suceava. Proiectul nostru este unul realist şi sustenabil, în ghidul de candidatură sumele au variat între 20 de milioane de euro şi 80 de milioane de euro”, a explicat primarul Lungu.
Pentru susţinerea proiectului, primarul municipalităţii sucevene a readus în discuţie construirea Sălii Polivalente ce va avea şi un rol cultural, precum şi reabilitarea monumentului istoric “Curtea Domnească”.
“Ca obiectiv de infrastructură în cultură, ne dorim să facem Sala Polivalentă, care va avea şi un rol cultural, până în anul 2021 şi, de asemenea, reabilitarea Curţii Domneşti, ca surse de finanţare, discutăm tot de finanţare de la Uniunea Europeană pentru Curtea Domnească şi de finanţare de la municipalitate şi de la Guvern pentru Sala Polivalentă. Pentru a putea implementa acest proiect, “Suceava – capitală culturală europeană” am luat modelul de la Sibiu, s-a creat şi Asociaţia “Suceava – capitală culturală europeană”, care are un număr de 23 de fondatori, reprezentanţi de la Universitate: Sanda Maria Ardeleanu, Stefan Purici, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fînaru; oameni de cultură gen: Pînzaru Mihai, Florin Cramaciuc, Călin Brăteanu, Viorel Varvaroi şi Serban Stroe; reprezentanţi ai bisericii: părintele Baltag şi părintele Cojocaru; din partea Primăriei este consiliera mea, Doina Irimie, iar preşedintele interimar este Carmen Veronica Steiciuc”, a explicat Ion Lungu.
Primăria Suceava se va asocia cu Consiliul Judeţean Suceava, asociere aprobată de ambele părţi, preşedintele CJ confirmând deja acest lucru.
“Vrem să facem o asociere şi cu Consiliul Judeţean pentru a dovedi capacitatea politică stabilă, preşedintele CJ fiind de acord. Imi doresc ca pe data de 8 octombrie să avem o şedinţă extraordinară în care să aprobăm, pe de o parte strategia culturală a oraşului Suceava pe următorii zece ani şi să aprobăm cele două asocieri cu Consiliul Judeţean şi cu Asociaţia “Suceava – capitală culturală europeană” în aşa fel încât să fim în stare ca pe data de 9 octombrie să depunem această documentaţie, întrucât termenul limită este până pe 10 octombrie”, a conchis Ion Lungu. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

2 comments

  1. Un program mascat de ciugulit niste bani sau cum sa se justifice bugetarea unor sume din care se formeaza para-ndaratul

  2. Cand aud de “Suceava-Capitală culturală europeană”, ma pufneste rasul! Comparati orasul Sibiu, care a fost “Capitala culturala europeana” cu orasul Suceava. Eu zic ca este diferenta mare, intre cele 2 orase. PS Suceava mi se pare unul dintre cele mai comuniste orase-resedinta de judet din Romania.