Friday , April 26 2024

Prorectorul USV, Mihai Dimian: ”Un răspuns civilizat din partea românilor prin limitarea interacţiunilor economice cu firmele cu capital majoritar austriac este justificat”

Prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Mihai Dimian, a transmis, sâmbătă, o scrisoare către ambasadorul Austriei, Adelheid Folie. Profesorul sucevean își exprimă îngrijorarea pentru criza refugiaţilor cu care se confruntă ţara parteneră şi își oferă ”minorul suport” pentru a găzdui o familie siriană cu copii minori dintre cele despre care Cancelarul Austriei a afirmat că are dovezi indubitabile că a ajuns pe teritoriul Austriei trecând prin România. Mihai Dimian propune ca amânarea aderării României la spaţiul Schengen şi suportul existent din partea Parlamentului European şi a Comisiei Europene să fie fructificată, pe plan intern, prin obţinerea de fonduri europene destinate creşterii gradului de securizare a frontierelor ţării.

 

Prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Mihai Dimian, a transmis sâmbătă, 10 decembrie, o scrisoare către ambasadorul Austriei, Adelheid Folie, în contextul votului negativ pe care această țară l-a dat României, în urmă cu câteva zile, în privința aderării la spațiul Schengen.

În rândurile scrise, prorectorul USV își exprimă îngrijorarea pentru criza refugiaţilor cu care se confruntă ţara parteneră şi își oferă ”minorul suport” pentru a găzdui o familie siriană cu copii minori dintre cele despre care Cancelarul Austriei a afirmat că are dovezi indubitabile că a ajuns pe teritoriul Austriei trecând prin România. El a cerut să fie luată în serios solicitarea sa, subliniind că a găzduit în ultimele 9 luni, constant, familii de refugiați ucrainieni, iar în momentul de față o astfel de familie, compusă din 3 membri, locuiește în casa lui.

Totodată, universitarul atrage atenţia că securizarea frontierelor Uniunii Europene (chiar dacă nu fac parte din aria Schengen) nu poate rămâne în singura reponsabilitate a ţărilor de frontieră, în special în astfel de perioade dificile cu război şi presiuni migratorii ridicate la graniţă, și că putem face faţă acestor provocări dificile doar împreună, ca parteneri în Uniunea Europeană.

”Indiferent de motivaţia deciziei Austriei, modul de abordare a problemei din partea Guvernului Austriei a fost unul lipsit de respect pentru România, cu atât mai mult cu cât România este un partener economic important pentru Austria. Drept urmare, un răspuns civilizat din partea românilor prin limitarea interacţiunilor economice cu firmele cu capital majoritar austriac este justificat, pentru a atrage atenţia guvernului austriac că decizii ce urmăresc câştiguri politice interne pot avea consecinţe economice importante. Pe de altă parte, avem şi o dovadă clară cu privire la calitatea slabă a politicii externe a României şi aceasta ar trebui să conducă la schimbări majore, în care profesionalismul personalului diplomatic să primeze numirilor politice sau de alcov”, este de părere prorectorul Dimian. Acesta propune ca amânarea aderării României la spaţiul Schengen şi suportul existent din partea Parlamentului European şi a Comisiei Europene să fie fructificată, pe plan intern, prin obţinerea de fonduri europene destinate creşterii gradului de securizare a frontierelor ţării. ”Aflându-mă într-un judeţ de frontieră, mi-e greu să afirm că frontierele ţării noastre sunt securizate. Există în zonă, cel puţin, un trafic ilegal consistent de ţigări, în condiţiile în care miza este doar accesul la ţara noastră, şi nu accesul la întreaga piaţă a Uniunii Europeană. Tehnologiile de monitorizare a frontierelor bazate preponderent pe investiţiile din perioada 2005 – 2010, prin contractul cu EADS, sunt deja învechite. Este nevoie de un efort comun la nivelul UE pentru investiţii în tehnologii moderne de monitorizare a frontierelor UE şi de susţinere pentru suplimentarea personalului la poliţia de frontieră. Rămâne problema corupţiei de frontieră sau a tentaţiilor (ce vor deveni tot mai mari în momentul aderării României la Spaţiul Schengen), ce pot fi combătute prin implicarea unor echipe multi-naţionale la frontierele UE (în special din ţări care nu au frontieră UE) şi o activitate mai intensă a structurilor anti-corupţie”, a punctat prof.univ.dr. Mihai Dimian în scrisoarea trimisă ambasadorului Austriei. (O. N.)

 

Vezi si

Ordin de protecție emis împotriva unei femei de 54 de ani care și-a lovit și amenințat mama de 81 de ani

Joi seara, la ora 20.00, polițiștii din Marginea au fost sesizați de către o femeie …

One comment

  1. Cand austriecii sunt niste badarani prin excelenta, noi trebuie sa facem sluj.Pentru un porc, se cuvine un porc si jumatate. Trebuie sale tragem firmelor austriece niste suturi in cur. Trebuie sa-i destabilizam si sa-si ia hangaralele si sa plece acasa. 1. Retragerea depozitelor de la BCR -ERSTE.2 Nealimentarea cu carburanti de la OMV.3.Ridicarea tuturor asigurarilor de la firmele austriece.4.Excluderea Austriei de la exploatarea masei lemnoase din Romania.