Sunday , May 12 2024

Proprietari de pădure reclamă că plătesc pază degeaba silvicultorilor autorizaţi

padure

 “Când i-am spus că s-au tăiat copaci din pădurea noastră, am aflat că pădurarul nici nu ştia unde se află aceasta” arată Mihai Jecalo, care deţine cu familia câteva zeci de hectare de pădure în zona Brodina, pentru care a încheiat contract de pază cu Ocolul Silvic Bucovina

Mai mulţi proprietari de pădure din zona de munte a judeţului Suceava reclamă faptul că, pe de o parte, legea îi obligă să încheie contracte de pază cu structuri silvice autorizate dar pe de altă parte, acestea nu îşi îndeplinesc obligaţiile pentru care sunt angajate şi pentru care încasează bani.
Un caz de acest gen a fost prezentat de Mihai Jecalo, din comuna Moldova Suliţa, a cărui familie deţine împreună cu o alta, din aceeaşi localitate, 38 de hectare de pădure în perimetrul comunei Brodina. Pentru fiecare hectar, conform contractului încheiat cu Ocolul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, entitate silvică privată, proprietarii plătesc 46 de lei anual, în total cam 1.800 de lei pentru asigurarea serviciilor de pază. Contractul a fost încheiat în luna ianuarie a acestui an, terenul fiind preluat de reprezentanţii Ocolului Silvic pe baza unei inspecţii de fond, în decursul anului trebuind să fie efectuate alte două inspecţii, una de primăvară şi alta de toamnă. Acest contract mai stabileşte că prestatorul, în speţă ocolul sivic, se obligă prin personalul de specialitate să asigure paza pădurii în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv şi a altor fapte infracţionale. In situaţia în care pădurarul gestionar nu justifică prin procese verbale de contravenţie sau infracţiuni tăierile ilegale de arbori sau alte pagube produse, proprietarul va fi despăgubit conform legislaţiei în vigoare. Tocmai aici este clenciul semnalat de proprietarii de pădure din Moldova Suliţa de pe proprietatea cărora s-au tăiat ilegal în vara acestui an un număr de 72 de arbori în valoare totală de 24.281 de lei. Conducerea Ocolului Silvic a întocmit o plângere penală împotriva unui anume Creucă Marinel din Brodina, indicat ca autor al acestor tăieri ilegale. In această situaţie, conform contractului, structura silvică este absolvită de orice răspundere. Numai că, arată Mihai Jecalo, contribuţia pădurarilor în descoperirea autorului tăierilor ilegale este zero. In fapt, el este cel care a descoperit cioatele lăsate în urmă de acel Creucă Marinel, el este cel care l-a identificat pe acesta şi l-a oferit mură în gură pădurarului care nici măcar nu ştia unde se află pădurea pe care era plătit să o păzească. “Când i-am spus că s-au tăiat copaci din pădurea noastră, am aflat că pădurarul nici nu ştia unde se află aceasta” arată Mihai Jecalo. “Ei s-au acoperit cu hârtii, noi am rămas cu paguba. Pentru că sunt slabe speranţe să se recupereze vreun ban de la Creucă şi ai lui, plus că acest lucru nu se va putea întâmpla decât atunci când se va da o sentinţă definitivă în acest sens, iar asta înseamnă ani întregi de acum încolo”, a concluzionat proprietarul de pădure, care îşi pune pe bună dreptate întrebarea – ce soluţii au proprietarii de pădure pentru a respecta în acelaşi timp şi legea dar şi să aibă certitudinea că averea lor, dată în pază pădurarilor autorizaţi, va fi în siguranţă? “Pe noi ne obligă aceste contracte să anunţăm ocolul de fiecare dată când intrăm în pădurea noastră, dacă vrem să tăiem un arbore, trebuie să o facem supravegheaţi, dar de hoţi nu ne păzeşte nimeni pădurea”, a mai spus Mihai Jecalo. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Șapte noi săli de clasă pentru elevii LPS, prin mansardarea clădirii principale. În ultimii ani a crescut considerabil numărul candidaților pentru admiterea la liceu

Creșterea efectivelor de elevi din ultimii ani impune crearea de noi spații de învățământ sau …