Monday , April 29 2024

Proiect de colectare selectiva a deseurilor electrice, lansat in scolile sucevene

Institu]iile de înv\]\mânt din jude]ul Suceava au, pentru prima oar\, prilejul de a se al\tura programului „Patrula de Reciclare”, care se va derula, în acest an [colar, în peste 20 de jude]e Proiectul promoveaz\ colectarea selectiv\ a de[eurilor de echipamente electrice [i electronice 

Asocia]ia Român\ pentru Reciclare- RoRec a lansat miercuri, 10 octombrie, programul educa]ional de protec]ie a mediului ”Patrula de reciclare”, în unit\]ile de înv\]\mânt din jude]ul Suceava. Lansarea a avut loc la Colegiul Tehnic ”Petru Mu[at”, în cadrul întâlnirii fiind prezen]i reprezentan]i ai I{J [i ai unit\]ilor de înv\]\mânt locale.

Institu]iile de înv\]\mânt din jude]ul Suceava au, pentru prima oar\, prilejul de a se al\tura programului „Patrula de reciclare”, care se va derula, în acest an [colar, în peste 20 de jude]e. O dat\ cu lansarea celei de-a II-a edi]ii na]ionale, la 15 octombrie, aproximativ 650 de unit\]i de înv\]\mânt [i peste 23.000 de copii [i adolescen]i sunt a[tepta]i s\ se al\ture acestei mi[c\ri de voluntariat care contribuie la protejarea mediului, promovând colectarea selectiv\ a de[eurilor de echipamente electrice [i electronice.
Astfel, în toate unit\]ile de înv\]\mânt participante, gr\dini]e, [coli [i licee, vor fi instalate kit-uri de colectare de de[euri, compuse din trei containere de carton pentru colectarea aparatelor de mici dimensiuni, becurilor, neoanelor [i bateriilor. „Proiectul ajut\ elevii s\ în]eleag\ unele dintre cauzele polu\rii mediului, s\ con[tientizeze faptul c\ reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi [i s\ devin\ ambasadorii acestui mesaj ecologic în comunit\]ile lor”, a declarat Alexandra Arn\utu, din partea Asocia]iei RoRec.
42.000 Kg de echipamente colectate `n cadrul primei edi]ii
Prin intermediul „Patrulei de reciclare”, organizatorii pun la dispozi]ie un program educa]ional de protec]ie a mediului, centrat pe colectarea [i reciclarea de[eurilor de echipamente electrice [i electronice în unit\]ile de înv\]\mânt. De asemenena, proiectul urm\re[te încurajarea obiceiului de colectare selectiv\ a acestui tip de de[euri pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, respectiv patru kilograme per locuitor.
Prima edi]ie extins\ a „Patrulei de Reciclare” s-a încheiat în luna iunie a acestui an, cu rezultate notabile: peste 17.000 de copii [i adolescen]i din 206 [coli [i gr\dini]e din [apte jude]e au reu[it s\ colecteze, împreun\, peste 42.000 Kg de echipamente electrice [i au conceput [i pus în practic\ sute de activit\]i de con[tientizare [i promovare a colect\rii responsabile.
”Rezultatele [i gradul de implicare al elevilor [i profesorilor ne dau încredere în poten]ialul programului de a genera o atitudine responsabil\ fa]\ de mediu în rândul genera]iei tinere. Avem motive s\ consider\m „Patrula de reciclare” o oportunitate pentru fiecare comunitate local\ de a se mobiliza în vederea atingerii obiectivului de colectare pe care ni-l solicit\ normele europene- patru kilograme/ locuitor/ anual. Mai mult, cre\m împreun\ un context propice pentru ca tinerii s\-[i dezvolte abilit\]ile creative, spiritul de ini]iativ\ [i sentimentul de grij\ fa]\ de natur\ [i de cei din jur”, explic\ Gabriela Tranciuc, managerul proiectului Patrula de Reciclare.
{i la aceast\ edi]ie organizatorii vor recunoa[te performan]a, oferind premii profesorilor coordonatori celor mai activi [i patrulelor care vor colecta cele mai mari cantit\]i de de[euri. (Adelina TALPALARIU)

Vezi si

Premiile I și II la Olimpiada de Limba Rusă modernă, pentru două eleve de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni

Etapa națională a Olimpiadei de Limba Rusă modernă a avut loc, în perioada 23-26 aprilie …