Saturday , May 18 2024

Primele 14 cauze de neconstituționalitate din cele 86 invocate de Arhiepiscopia Sucevei în dosarul pădurilor se judecă săptămâna aceasta la CCR

Acestea vizează prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale articolului 1202 din Codul Civil din 1864 și art.328, alin.(2) din Codul de procedură civilă. In total au fost înaintate în toamna anului trecut 84 de excepții de neconstituționalitate de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Arhiepiscopul Pimen și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Se așteaptă ca, în situația în care se vor da soluții în cele 14 cauze ce vor fi judecate în această săptămână, acestea să fie generalizate în toate cele 86 de dosare depuse la CCR de FBORB, care dorește să intre în proprietatea unei suprafețe de 166.000 de hectare de pădure, în județul Suceava 

 CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) începe în această săptămână operațiunea “FBORB”, pentru ziua de joi, 16 februarie a.c.  fiind programată judecarea unui prim lot de 14 cauze dintr-un număr total de 84, privind excepțiile de neconstituționalitate invocate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Arhiepiscopul Pimen și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, de asemenea reprezentat prin Arhiepiscopul Pimen. Am arătat, în toamna anului trecut, că IPS Pimen, Arhiepiscopia și FBORB nu sunt de acord cu soluția  magistraților de la Inalta Curte de Casație și Justiție, care au hotărât  că cele 166.000 de hectare de pădure revendicate de FBORB în județul Suceava aparțin statului român, și nu fundației înființate în anul 2000.

Excepțiile de neconstituționalitate vizează prevederi ale OUG 94/2000, ale unui cod civil din 1864 și ale unui cod de procedură civilă mai recent.

Până la începutul  lunii octombrie a anului 2015, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Arhiepiscopul Pimen și Fondul ­Bi­sericesc Ortodox Român al Bucovinei, au reclamat la Curtea Constituțională a României un număr de 84 de excepții de neconstituțio­nalitate vizând Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale articolului 1202 din Codul Civil din 1864 și art.328, alin.(2) din Codul de procedură civilă. Toate aceste excepții de neconstituționalitate au fost programate spre judecare într-o primă fază în ziua de marți, 4 octombrie anul trecut. Judecătorii Curții Constituționale au apreciat atunci că nu există timpul necesar pentru a fi judecată fiecare solicitare în parte într-o singură ședință și au dispus amânarea solicitărilor la alte termene, cele 86 de cauze fiind eșalonate în mai multe ședințe de judecată. 14 dintre acestea au fost programate pentru joi, 16 februarie a.c.. Cel mai probabil, dacă în cele 14 dosare se vor da soluții în favoarea sau în defavoarea excepțiilor de neconstituționa­litate invocate, acestea vor fi utilizate și în luarea celorlalte decizii, în condițiile în care toate cauzele vizează cam aceleași articole de lege, diferența fiind făcută de proprietățile urmărite în parte, în procesul de revendicare imobiliară deschis acum 17 ani de FBORB.

Ce spun articolele de lege considerate neconstituționale

Dispozițiile articolului 1, alineatul (1) și (9) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 94/2000 spun că: “în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile funcționale ale cultelor religioase” și articolul 4. – “în măsura în care re­gistrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale”, din OUG mai sus amintită, “în măsura în care nu se permite reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate”.

O altă excepție de neconstituționalitate vizează dispozițiile aceluiași articol din OUG 94/2000, “în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase și, de asemenea, în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale”. Este vorba despre prevederi similare din cele două acte normative invocate ca nefiind în parte constituționale, unul dintre acestea, precum s-a arătat deja, fiind Codul Civil din 1864, dar și un articol din Codul de procedură civilă. Articolul 328, alineatul (2) din noul Cod de procedură civilă, intrat în vigoare în luna februarie a anului 2014, stabilește în conti­nuarea vechilor prevederi legale în domeniu că  “prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel”.

Pentru că excepțiile de neconstituționalitate au venit “în loturi”, s-a decis ca și judecarea acestora să se facă tot în loturi

Toate cele 84 de cauze au avut un prim termen în data de 4 octombrie a.c.. Nu s-a dat nicio soluție, fiind de altfel imposibil fizic să judece 84 de cauze într-o singură zi, care se adăugaseră la alte câteva venite din alte zone de interes constituțional. Este clar însă faptul că nu se dorește renunțarea cu una, cu două la cele peste 166 de mii de hectare revendicate de FBORB. Numărul mare de dosare depuse la Curtea Constituțională de FBORB în această vară vizează o schimbare de strategie, pornindu-se chiar de la contestarea esenței unor hotărâri judecătorești emise deja – actele normative care au stat la baza emiterii lor. De menționat că toate acțiunile vizând excepțiile de neconstituționalite ale celor două acte normative depuse de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, respectiv FBORB au fost înregistrate la Curtea Constituțională și una câte una, dar și în loturi de până la 17 într-o singură zi, în cursul anului trecut. Avocații celor două structuri au primit acceptul să depună câte o solicitare vizând excepția de ­neconstituțio­nalitate pentru fiecare corp de pădure în parte ce a fost revendicat încă din anul 2000 de către FBORB.

Curtea Constituțională a României a decis ca, așa cum au fost depuse în loturi, pe parcursul unei jumătăți de an, solicitările de judecare a excepțiilor de neconstituționalitate amintite, tot așa să fie și judecate, pe loturi, începând cu această săptămână. (Neculai ROSCA)

 

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …