Friday , April 26 2024

Primarul Lungu nu este de acord cu oprirea apei calde în tot oraşul, luna viitoare

PRIAMRUL Lungu 9 aprilie 2014 [800x600]

Primarul consideră că lucrările prin care Termica vrea să înlocuiască o parte din reţeaua de transport de energie termică din zona CT 2 ar trebui să se facă în două până la cel mult cinci zile. De asemenea, Lungu consideră că nu este neapărat nevoie ca întreruperea apei calde să aibă loc în luna august. Pe de altă parte, Ion Lungu nu exclude eventuale opriri pe zone din oraş, unde sunt absolut necesare reparaţii la conductele de transport şi distribuţie a energiei termice

Primarul municipiului Sucevei, Ion Lungu, nu este de acord cu varianta propusă de noul administrator special al SC Termica SA Suceava cu privire la întreruperea apei calde în tot oraşul în luna august. “Primăria municipiului Suceava nu a avut şi nu are în intenţie oprirea totală a apei calde în luna august”, a declarat, ieri, primarul Ion Lungu într-o conferinţă de presă. Afirmaţia sa a fost făcută în contextul în care Marin Marinoiu, noul administrator special numit de Tribunalul Suceava odată cu aprobarea unui plan de reorganizare a Termica SA, a anunţat în şedinţa de marţi cu şefii asociaţiilor de proprietari, că vrea să pună în aplicare ideea de a schimba nişte porţiuni mari din conducte de transport a energiei termice din perimetrul CT 2, centrala pe hidrocarburi a SC Termica SA Suceava, care nu mai produce apă caldă şi căldură. Lucrările ar putea dura două sau chiar trei săptămâni, iar Marin Marinoiu ar vrea să le facă în luna august, arătând că odată înlocuite porţiune respective de conductă ar urma să fie diminuate pierderile din sistemul centralizat de termoficare al Sucevei cu 20%. Marin Marinoiu l-a anunţat pe primar cu zece minute înainte de şedinţa cu asociaţiile, iar Ion Lungu nu s-a pronunţat clar nici că ar fi şi nici că nu ar fi de acord. In schimb, el a ţinut să aprecieze că Termica vine cu o idee clară de reducere a pierderilor.
El a spus încă că întreruperea este necesară pentru schimbarea unor conducte, dar numai în cazuri punctuale şi a dat ca exemplu opririle preconizate pentru o mare parte din cartierul Obcine, în cursul lunii august, iar asta pentru a fi înlocuită o altă porţiune din reţeaua de termoficare.
In schimb, el a apreciat că o eventuală întrerupere totală a furnizării apei calde în luna august, va face aproape imposibilă recuperarea banilor datoraţi de cetăţeni pentru încălzirea şi apa caldă neplătite până acum. Datoriile ar fi de 17,7 milioane de lei, cu tot cu penalităţi. „Să vedem care sunt costurile pentru reducerea altor costuri din sistemul de termoficare. Nu sunt de acord cu opriri aşa de mari. Dacă oprim apa caldă în luna august există riscul ca să nu mai plătească deloc cetăţenii la Termica”, a spus Ion Lungu. Totuşi, el nu a exclus deloc utilitatea acelor lucrări, însă a precizat că trebuie un proiect bun şi căutate soluţii ca lucrarea să dureze două, trei, maxim cinci zile. De asemenea, Ion Lungu a spus că nu este neapărat ca lucrarea să fie planificată în luna august şi a arătat că, din punctul său de vedere, trebuie făcute nişte by-pass-uri pentru a devia traseul energiei termice de pe nişte conducte de termoficare cu un diametru mai mare şi cu pierderi mai mari pe alte conducte noi, cu diametrul mai mic. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …