Friday , April 26 2024

Primăria Suceava primește acceptul să cumpere 6 autobuze electrice mici

 

Autoritatea de Management al Programului Operațional Regional (AM – POR) a comunicat Primăriei municipiului Suceava că acceptă să mai cumpere șase autobuze de dimensiuni mici din economiile rezultate la licitația pentru achiziția autobuzelor electrice mari. „O veste bună. Avem acordul AM – POR care ne permite să mai cumpărăm șase autobuze de 6 metri lungime. Mai avem de achiziționat 10 autobuze mici așa că acum vor fi 16 în total”, a declarat Ion Lungu. De altfel, era predictibil acest deznodământ întrucât Primăria a făcut demersuri de mai multă vreme și a inițiat o nouă licitație deschisă pentru cumpărarea, în baza unui acord cadru ce va fi urmat de două contracte subsecvente. Licitația va fi pe 22 aprilie iar anunțul de participare a fost publicat în SEAP/SICAP pe data de 17 martie. Unul din contractele subsecvente privea cumpărarea a 10 autobuze electrice mici iar altul achiziționarea a 7 autobuze electrice mici. Despre autobuzele mici, Ion Lungu a spus că sunt foarte căutate fiind folosite pe străzile înguste, în cartierele noi. (D.P.)

Vezi si

Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură

Elevi și profesori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava au ieșit la mișcare în …