Wednesday , April 7 2021

Prima condamnare in scandalul Dieselgate: Un inginer Volkswagen a ajuns la inchisoare

dieselgate

Un fost inginer de la Volkswagen, James Liang, a fost condamnat vineri, de un tribunal din Detroit, la 40 de luni de inchisoare si la 200.000 de dolari amenda pentru rolul jucat in scandalul “dieselgate”.

Dupa eliberare, el va fi supus unui regim de libertate supravegheata timp de doi ani si va putea fi expulzat in Germania, a anuntat o sursa judiciara, citata de AFP.

James Liang, in varsta de 63 de ani, a pledat vinovat in septembrie.

Avocatul sau, Daniel Nixon, a subliniat ca, datorita colaborarii lui Liang cu anchetatorii, au putut fi pusi sub acuzare alti membri ai conducerii grupului auto german, printre care Olivier Schimdt.

Acesta din urma, arestat la inceputul anului in Statele Unite, a ales de asemenea sa pledeze vinovat, in august, si isi asteapta sentinta, ce va fi pronuntata pe 6 decembrie.

Volkswagen a platit aproximativ 22 de miliarde de dolari amenda in Statele Unite, pentru ca a echipat masinile diesel cu computere care inselau controalele americane antipoluare.

Demascat de autoritati datorita unui ONG, gigantul auto cu 12 marci, printre care Audi, VW si Porsche, a recunoscut, la sfarsitul lui 2015, ca a echipat 11 milioane dintre masinile sale cu un program care minimaliza nivelul real al emisiilor de gaze nocive in cursul controalelor.

Scandalul a ajuns si in Europa.

Compania a fost nevoita sa recheme aproximativ 600.000 de masini in service, in SUA, iar sapte directori si ingineri, in total, au fost inculpati.

James Liang, care este primul condamnat, a fost din 1983 pana in 2008 inginer la Wolfsburg, sediul Volkswagen din Germania, unde a lucrat la departamentul insarcinat cu dezvoltarea diesel.

Vezi si

Președintele Academiei Române: Mănăstirea Voroneţ a fost, pentru istoria românilor, o adevărată universitate creştin-ortodoxă (FOTO-VIDEO)

Mănăstirea Voroneţ a fost, pentru istoria românilor, mai ales a celor de la sud şi …