Saturday , April 27 2024

Preotul Alexandru Argatu va fi înmormântat duminică, la Boroaia

Trupul neînsuflețit al preotului Alexandru Argatu a ajuns ieri acasă, la Boroaia, unde a fost așteptat de localnici, credincioși și de o parte din marea sa familie. Oamenii au primit vestea ca un șoc și o mare tristețe a cuprins întreaga comunitate din Boroaia, care l-a iubit și apreciat enorm pe părintele Argatu. De ieri și până azi, sute de persoane au trecut pragul Bisericii ”Sfinților Părinți” Boroaia pentru a aprinde o lumânare spre liniștea și pomenirea preotului care le-a fost sprijin și ajutor întru toate.

”Încă nu pot să cred ce mare pierdere suferă Ortodoxia Românească, și noi, păcătoșii… O să ne lipsiți tare mult, Cuvioase Părinte! Cine o să ne mai miluiască în nevoi? Cine o să ne mai alunge demonii? Cine o să mai lupte cu atâta râvnă pentru Biserică și credință? Cine o să ne mai dăruiască Aghiazma alungătoare de demoni și vrăji? Mulțumesc, Părinte, pentru toate rugăciunile și pomenirile, și pentru toate clipele minunate petrecute la Boroaia! O să-mi lipsiți tare, tare mult, Părinte! Pomeniți-ne și pe noi, păcătoșii, în Împărăția lui Dumnezeu, la Tronul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înaintea Sfântului Cuvios Ilarion Argatu, pe care îl iubeați atât de mult!”, este mesajul transmis în aceste clipe de grea încercare de către un nepot al părintelui Alexandru Argatu.

Slujba de înmormântare este pregătită în cele mai atente detalii de către familia de preoți din care făcea parte – frați, nepoți și veri, fiind programată pentru ziua de duminică, 16 august, la ora 13:00.

Preotul Alexandru Argatu și-a pierdut viața marți, 11 august a.c., într-un accident de circulație, petrecut în satul Onișcani, comuna Filipești, județul Bacău. Se pare că autoturismul în care se afla preotul Argatu a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat. Avea 75 de ani, dintre care aproape 40 de ani a slujit la biserica ”Sfinților Părinți”, din centrul comunei Boroaia, a cărei construcţie fusese începută de tatăl său, arhimandritul Ilarion Argatu, cu eforturi foarte mari, și pe care el a finalizat-o. La această biserică a şi fost înmormântat arhimandritul Ilarion Argatu, pentru ca în mai 2006, după împlinirea a șapte ani de la moartea sa, trupul duhovnicului să fie dezgropat după datină și să se descopere că este aproape intact, deși sicriul putrezise în totalitate. (O. S.)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …