Friday , May 10 2024

Posibilă investiție austriacă în vederea realizării unui centru de recuperare medicală la Suceava

Holdingul Sanlas din Graz, Austria, a transmis autorităților județene sucevene o propunere în vederea construirii, în județ, a unui centru de recuperare medicală. Un anunț în acest sens a frost făcut, ieri, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. „Recent, am fost contactați de reprezentanții Holdingului SANLAS din Graz în vederea trecerii la o analiză detaliată privind construirea unui centru de recuperare în Suceava. Propunerea lor vine după ce în luna martie, în timpul deplasării pe care am avut-o la Graz, am avut întâlniri și pe domeniul medical, ocazie cu care am avut discuții cu domnul dr Günter Nebel de la SANLAS Holding”, a transmis șeful administrației județene sucevene.

Potrivit acestuia, urmează ca, “împreună cu cei de la SANLAS, să centralizam și să analizăm mai multe date funcție de care se va stabili mărimea centrului, specializările, numărul de paturi etc”. Precizăm că orașul austriac Graz este capitala landului Steiermark (Stiria) și unul din cele mai mari din Austria, existând și o comunitate românească formată inclusiv din bucovineni stabiliți în Austria unde au plecat de mai multă vreme în interes de serviciu. Delegația suceveană care a vizitat în martie a.c. landul Steiermark a purtat atunci discuții pentru cooperare în domenii ca administrație publică, turism, sănătate, învățământ, cultură, transport aerian și silvicultură. Vizita delegației sucevene a fost ca răspuns a vizitei întreprinse la Suceava de grupul de parlamentari austrieci în octombrie 2018. (D.P.)

Vezi si

Fiecare elev de la Liceul cu Program Sportiv are propriul dulăpior pentru rechizite și lucruri personale. Telefoanele vor fi ”încuiate” în timpul orelor

În urmă cu un an de zile, conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava implementa, în …