Friday , May 10 2024

Planuri, realizări și regrete ale primarului comunei Straja, Vasile Juravle, unul dintre cei mai longevivi primari din județ

Marele regret al unuia dintre cei mai vechi primari suceveni: “Nu am avut culoarea politică «potrivită» și au suferit străjenii”, a menționat Vasile Juravle . Aflat neîntrerupt în funcție din anul 2000, primarul Juravle dorește ca în următorii patru ani să  finalizeze proiectele începute și pe care a fost nevoit să le oprească. Ar fi vorba de Scoala primară, finalizată în procent de 75%, lucrările de îndiguire, realizate și ele în proporție de aproape 60%, dar și finalizarea drumurilor comunale și modernizarea centrului comunei. Străjenii se mândresc cu cea mai frumoasă biserică de lemn din Bucovina, dar și cu casa-muzeu înființată chiar de edilul comunei

 primar straja Vasile Juravle1


Având în fruntea ei un primar veteran pe câmpul de bătălie al administrației locale, comuna Straja se află printre comunele de cinste ale județului. Oameni vrednici, munteni, cum le place să li se spună, locuitorii acestei comune l-au ales de patru ori la Primărie pe Vasile Juravle, care, spun ei, e de-al lor și le știe problemele. Acum, la finalul acestui mandat, primarul Vasile Juravle trage concluzia că acești ultimi ani au fost patru ani grei și consideră că cei aproape 6.000 de locuitori pe care îi are practic în grijă au fost vitregiți, comuna Straja fiind aproape ocolită la ultimele rectificări bugetare. Pe lângă toate acestea, nici fonduri europene nu mai poate accesa localitatea, până nu se finalizează acțiunile din instanță cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Mai exact, AFIR i-a transmis edilului, încă de la mijlocul anului trecut, că trebuie să returneze suma de 2,5 milioane de euro, bani care s-au folosit pentru construcția unei creșe, pentru rețele de apă, canal, cât și pentru reabilitarea Căminului Cultural.
În august 2015, conducerea comunei Straja a fost informată că proiectul pe care l-a încheiat în 2013 este neeligibil pentru că evaluarea nu s-a făcut corect, iar evaluatorul a acordat un punctaj nejustificat de mare. “Din acei bani am racordat la apă curentă peste 250 de familii, am pietruit toate drumurile comunale și am făcut pentru comunitate o creșă foarte modernă, dar nu ne-au mai aprobat să angajăm personal și am fost nevoiți să închiriem spațiul pentru a nu fi lăsat de izbeliște. De anul trecut nu am mai putut depune niciun proiect pentru accesarea fondurilor europene. Trebuie să se finalizeze procesul. Până acum am câștigat toate termenele, mai așteptăm rezultatele de la Inalta Curte de Casație și Justiție. Considerăm că acea verificare AFIR s-a făcut pe criterii politice, pentru că trebuie să restituie bani doar comune ai căror primari sunt de la un  anumit partid politic. Nu este normal, suferă locuitorii acestei comune, suferă copiii care nu au habar de politică și partide. Pe lângă faptul că nu mai pot accesa fonduri europene, Inspectoratul Scolar mi-a blocat și investițiile la școala veche din sat, lucrare realizată în proporție de peste 75%. Era școală pentru învățământul primar, cu șase săli de clasă în care învățau aproximativ 600 de elevi. Acum învață împreună cu cei de gimnaziu, dar sunt peste 1.000 de elevi. Invață în două schimburi, școala este foarte aglomerată. Intre schimburi, nu este timp nici măcar să se aerisească spațiile”, declară supărat primarul Vasile Juravle.
“Imi mai doresc un mandat în care să pot termina ceea ce am început”
Cel mai mare regret al primarului comunei Straja este că nu i-a fost alocat de către Consiliul Județean niciun ban pentru continuarea lucrărilor de îndiguire a râului Suceava, în zonele “Ilișcău” și “Ilariu”.
“După cum toată lumea știe, comuna Straja a fost puternic lovită de inundații în anii trecuți și nu putem permite să se întâmple din nou așa ceva. Familii întregi și-au pierdut atunci toată agoniseala de-o viață. Ne-am mobilizat cu toții și am încercat să ne refacem casele și viețile și am realizat și un proiect pentru construirea de diguri în comuna Straja. Așa s-au făcut lucrări de îndiguire în Jitărie, pe o lungime de aproape cinci km. Dar în ultimii patru ani nu mi s-a mai dat niciun ban să continui pentru că primarul este de altă culoare politică. Imi mai doresc un singur mandat, să pot termina ceea ce am început, după care mă retrag din viața politică”, a continuat plin de regrete primarul Vasile Juravle. Chiar dacă nu s-au mai putut accesa fonduri de la Uniunea Europeană și chiar dacă nici Consiliul Județean Suceava nu a fost prea darnic cu Primăria Straja, primarul a reușit totuși să asfalteze, cu bani de la bugetul local, 3,2 km de drum comunal, să modernizeze piața agroalimentară, dar și să pietruiască o parte semnificativă de drumuri comunale.primar straja Vasile Juravle2
Cea mai frumoasă biserică de lemn din Bucovina, lucrată în întregime de meseriașii din Straja
Tot datorită primarului Vasile Juravle, locuitorii comunei Straja sunt mândri că au cea mai frumoasă biserică de lemn din Bucovina. Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost sfințită la sfârșitul lunii februarie, anul acesta. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
biserica straja“Sunt foarte bucuros că am reușit să văd terminată această biserică, în construcția căreia m-am implicat foarte mult. Este o biserică din lemn construită pe temelie de piatră. Lucrările au început încă din anul 2009. Totul a fost făcut de meseriașii din Straja, de străjeni. Totul s-a făcut în comună. De la ușa de la intrare până la catapeteasmă. Sătenii vin în număr mare la slujbă, chiar și curtea e neîncăpătoare. Pe data de 21 mai sărbătorim hramul bisericii, iar pregătirile pentru eveniment au început deja, mai ales că se apropie și Sfintele Sărbători de Paște”, a continuat primarul. Preotul paroh Constantin Oprea este recunoscător administrației locale care îl sprijină ori de câte ori are nevoie. „Pentru străjeni, această biserică reprezintă oglinda lor, emblema lor. Munca lor reprezintă ceea ce vedem noi astăzi, iar pentru străjeni biserica a însemnat dintotdeauna legătura dintre neam, credință și cultură”, a menționat preotul Constantin Oprea.
Casa-muzeu: “Am vrut să păstrez o parte de istorie aici, la Straja”
Tot la capitolul realizări trebuie menționată și casa-muzeu pe care primarul Vasile Juravle a amenajat-o într-o casă moștenită de soția sa. “Am  vrut să păstrez o parte de istorie aici, la Straja. Multe obiecte sunt moștenite de la bunici și străbunici, iar altele le-am primit sau le-am cumpărat de la săteni. Trebuie să ne amintim cine suntem, iar copiii noștri nu au voie să uite istoria strămoșilor. Din acest motiv am făcut acest muzeu, pentru ca generațiile viitoare să știe care le este originea”, a povestit plin de mândrie primarul Vasile Juravle.
obiecte din casa muzeu de la strajaCasa reflectă stilul caracteristic locuințelor vechi de răzeși din această zonă, fiind construită prin tehnici exclusiv tradiționale, specifice meșterilor locului. Ea adăpostește o impresionantă colecție de vechi obiecte, începând de la cele de uz casnic, continuând cu port tradițional, și până la icoane, documente vechi, arme de vânătoare sau de apărare, multe dintre ele având o vechime de peste un secol. Colecția de obiecte de mare valoare patrimonială provine în cea mai mare parte, după cum reiese din declarațiile edilului, din obiectele moștenite de la bunicii și străbunicii soților Juravle, la care se adaugă un număr mare de obiecte puse la dispoziție de câțiva localnici iubitori de cultură tradițională.primar straja Vasile Juravle3
Ca proiecte pentru un nou mandat, primarul Vasile Juravle își dorește să finalizeze drumurile comunale, să modernizeze centrul comunei, dar în primul rând să finalizeze proiectele începute. “Am atât de multe proiecte începute pentru acești oameni în rândul cărora trăiesc și eu și copiii mei! Nu-mi mai doresc nimic decât să le văd finalizate. Sper că vor urma patru ani mai buni pentru locuitorii comunei Straja”, a încheiat plin de optimism primarul Vasile Juravle. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Foc pus intenționat la o casă din Straja

Miercuri seara, în jurul orei 20.40, a fost semnalat un incendiu la o casă de …