Saturday , April 27 2024

PIMEN SUCEVEANUL A FOST ÎNMORMÂNTAT

Vineri, 22 mai 2020, la Mănăstirea Sihăstria Putnei a fost înmormântat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Pimen.

În jurul orei 16.00, cortegiul funerar a ajuns la Mănăstirea Putna, unde a fost oficiată o scurtă rugăciune, în prezența obștii și a primarilor din zonă. Trupul Părintelui Arhiepiscop Pimen a ajuns la Sihăstria Putnei în jurul orei 16:30, fiind întâmpinat în dangăt de clopote și sunet de bucium, după cum își exprimase cândva dorința.

Slujba care a avut loc la Sihăstria Putnei a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de Părintele Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți.

ÎPS Pimen a fost înmormântat la Sihăstria Putnei, într-un loc ales chiar de el cu mulți ani  în urmă, în mormântul pe care și-l pregătise încă din timpul vieții.

La înmormântare au participat sute de oameni, preoți, primari și oficialități.

Vineri la prânz, după Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a avut loc slujba înmormântării Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Au oficiat Părintele Mitropolit Teofan, Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Părintele Arhiepiscop Teodosie al Tomisului și Părintele Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

La finalul slujbei de înmormântare s-au citit mesajele de condoleanțe transmise de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis.

Părintele Mitropolit Teofan a evocat personalitatea părintelui arhiepiscop: „Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României post-decembriste, Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă”.

„Chipul său de ascet trimitea la pustnicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o extensiune a acestora”, a mai spus mitropolitul.

„Suferea adânc pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate. Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea întregită în trupul României”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a despărțit de Părintele Arhiepiscop Pimen exprimându-și profunda recunoștință: „Părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastre a venit această cruntă boală… A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le-am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le-ați cerut să le împlinim”.

„A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă”, a mai spus Preasfințitul Părinte Damaschin.

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …