Friday , April 26 2024

Peste 350 de amenzi, în valoare de aproape 92.000 de lei aplicate de polițiști săptămâna trecută pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului

În perioada 22 – 27 februarie 2021, polițiștii au desfășurat activități de monitorizare a modului de respectare a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în condițiile în care temeraturile scăzute au determinat cetățenii să frecventeze cu precădere spațiile închise.  În acest context, au fost intensificate activitățile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid19, în centrele comerciale și în zonele economice, în gări și autogări,  precum și în restaurante, cafenele, mijloace de transport în comun etc.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suveava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind derulate activități în special în mall-uri, centre comerciale, unități de alimentație publică dar și în zonele turistice. Totodată, au fost dispuse și măsuri de verificare a mijloacelor de transport școlar.

Astfel, în perioada 22 – 27.02.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 387 de societăți comerciale și 109  mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 366 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020  în valoare de 91.850 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 8412 persoane.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, polițiștii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privința respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

“Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …