Friday , April 26 2024

Opt contrabandişti, trimişi în judecată de DIICOT

tigari

 Serviciul Teritorial Suceava al DIICOT a trimis în judecată opt persoane acuzate de contrabandă. Aceştia sunt acuzaţi că au pus bazele unei grupări care introducea ţigări de contrabandă în ţară şi le vindea în Suceava şi Bucureşti. Paguba produsă la bugetul de stat de cei opt inculpaţi se ridică la suma de 695.023 de lei

 
Serviciul Teritorial Suceava al DIICOT a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cristina Turcă, de 45 ani, Tiberiu Turcă, de 25 ani, Dacman Turcă, de 23 ani, Sergiu – Adrian Proboteanu, de 33 ani, Ionuţ Mandiuc – Moisă, de 38 ani, toţi din Suceava, Dorinel Tugui, de 37 ani, Constantin Ursachi, de 40 ani, Ilie Ursachi, de 26 ani, toţi trei, din Vicovu de Jos, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat” şi „contrabandă”.
Anchetatorii au monitorizat, în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011, un număr de patru grupări infracţionale între care au existat elemente de conexiune, dar care şi-au desfăşurat în mod distinct activităţile de contrabandă, urmărindu-şi independent scopurilor fundamentale din motivele constituirii acestora, respectiv maximizarea profiturilor şi asigurarea longevităţii activităţilor ilicite.
Astfel, primul grup infracţional a fost format din inculpaţii Florin Turcă, Tiberiu Turcă, Cristina Turcă, Dacman Turcă, Sergiu – Adrian Proboteanu, Dorinel Tugui, Ionuţ Mandiuc – Moisă, Lucian Tărîţă, Ilie Ursachi şi Constantin Ursachi.
Inculpaţii Ilie Ursachi şi Lucian Tărîţă, ambii din comuna Vicovu de Jos, au acţionat pe raza localităţii de domiciliu, preluând ţigaretele introduse ilegal peste frontiera verde şi valorificându-le ulterior inculpaţilor Florin Turcă şi Ionuţ Mandiuc – Moisă, ambii din municipiul Suceava. Aceştia le-au comercializat în standurile comerciale pe care le deţin pe raza judeţului Suceava, precum şi altor persoane de pe raza municipiului Suceava. Totodată inculpaţii, au valorificat însemnate cantităţi de ţigări şi în Bucureşti, care erau expediate sub formă de colete prin intermediul unei firme de curierat rapid, unii dintre principalii destinatari fiind inculpatul Tiberiu Turcă şi fiul acestuia Marcel Turcă.
Inculpatul Dorinel Tugu a sprijinit acest grup infracţional prin furnizarea de însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă inculpatului Sergiu – Adrian Proboteanu, pe care acesta din urmă le-a vândut clienţilor săi din Bucureşti, fiind expediate sub formă de colete prin intermediul unei firme de curierat rapid.
Un al doilea grup infracţional a fost format din inculpaţii Dorinel Tugui, Elena Tugui, Ion Schipor, toţi din Vicovu de Jos, grup care a acţionat pe raza acestei localităţi, preluând ţigările introduse ilegal peste frontiera verde şi pe care ulterior le valorifica inculpaţilor: Constantin Pandele şi Mihai Jardă din municipiul Suceava, Doru Ionel Sfichi, din satul Horodnicu de Jos, Mihai Nelica din municipiul Rădăuţi şi Vasile Iftimie, din localitatea Vadu Moldovei. La rândul lor, inculpaţii Mihai Nelica şi Doru Ionel Sfichi au vândut ţigările de contrabandă mai multor clienţi de pe raza judeţelor Suceava, Neamţ şi Buzău.
Al treilea grup infracţional a fost format din inculpaţii Mihai Stefan Irimescu şi Anişoara Irimescu, ambii din municipiul Rădăuţi, care au preluat însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă de la diverşi furnizori printre care inculpatul Daniel Emanuel Procopciuc, din Rădăuţi, inculpatul Ovidiu Gheorghe Ursachi, din Vicovu de Sus, inculpatul Constantin Bilibou, din Vicovu de Sus şi inculpatul Iosif Alexander, din Straja şi le-au vândut inculpaţilor Cezar Vasile Tcaciuc, Iunona Emilia Tcaciuc, Narcisa Maria Tcaciuc, toţi din oraşul Siret, inculpaţilor Mihai Nelica şi Nicolae Ovidiu Colibaba, din Rădăuţi,
Cel de-al patrulea grup infracţional format din inculpaţii Petru Pătrăuceanu, Mihai Savin şi Vasile Cristinel Cîrciu, poliţist de frontieră în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, toţi din Straja, precum şi cetăţeni ucraineni, a acţionat pe raza localităţii Straja şi a introdus ilegal pe teritoriul vamal al României însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă.
Deşi cele patru grupuri infracţionale au acţionat independent, unii dintre membrii acestora au interacţionat pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale. Astfel interferenţa primului grup infracţional cu cel de-al doilea grup s-a făcut prin inculpatul Dorinel Tugui, legătura dintre cel de-al doilea grup cu cel de-al treilea s-a făcut prin inculpata Nelica Mihai, interferenţa celui de-al treilea grup cu cel de-al patrulea s-a făcut prin inculpatul Ionel Pătrăucean.
Membrii celor patru grupuri infracţionale organizate au comercializat în perioada menţionată un număr de 227.821 de pachete de ţigări de contrabandă de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova.
Prejudiciul total stabilit de către Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, pentru cantităţile de ţigări care au fost stabilite cert pe baza probatoriului administrat în cauză, este în valoare de 2.172.983 de lei.
Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului de către membrii grupului infracţional organizat format din inculpaţii Florin Turcă, Tiberiu Turcă, Cristina Turcă, Dacman Turcă, Sergiu – Adrian Proboteanu, Dorinel Tugui, Ionuţ Mandiuc Moisă, Lucian Tărîţă, Ilie Ursachi şi Constantin Ursachi este în valoare de 695.023 de lei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …