Friday , April 26 2024

Oficial, noul prefect Iulian Cimpoeșu este pe funcție. Pe pagina de internet a Prefecturii figurează în continuare Alexandru Moldovan

Iulian Cimpoeșu a depus, joi după amiază, jurământul la învestirea în funcția de prefect. Să fie oare pentru că respectiva ceremonie s-a desfă­șurat într-un cadru restrâns motivul pentru care pe pagina de internet a Prefecturii Suceava – https://sv.prefecturamai.gov.ro/despre-noi/conducere/ – nu apare numele noului prefect nominalizat de Alianța USR-PLUS, ci al celui care i-a precedat în funcție?

Asta era valabil cel puțin până vineri dimineață. Este drept că la evenimentul privind depunerea jurământului presa nu a participat. Nici alți invitați. au participat doar fosta și noua echipă de conducere de la Prefectură, fără invitați și fără presă. Dar chiar și așa … Nici măcar pe contul de facebook nu a apărut că Prefectura ar avea o nouă conducere. În mod optimist sperăm că măcar după ce va fi făcută publică componența cabinetului prefectului să apară numele său pe pagina de internet a instituției și, numai și numai dacă este posibil, și pe contul de facebook al acesteia.

Reamintim că în după amiaza zilei de 3 martie a fost publicată, în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern privind numirea în funcția de prefect al județului Suceava a lui Iulian Cimpoeșu, începând cu data de 4 martie 2021. Anterior a fost publicată și Hotărârea de Guvern privind încetarea mandatului de prefect al lui Alexandru Moldovan.

Tot în seara zilei de 3 martie au fost publicate în Monitorul Oficial și Hotărârile de Guvern cu privire la numirea lui Daniel Prorociuc și Alexandru – Marian Salup – Rusu, în funcțiile de subprefecți ai județului Suceava. De fapt, Daniel Prorociuc a fost reconfirmat în funcția de subprefect, pe care a deținut-o și până acum. Alexandru Salup va prelua fotoliul de subprefect de la Laura Morar, care a deținut această funcție până pe data de 3 martie, când tot prin hotărâre de guvern s-a dispus încetarea mandatului său. Laura Morar a fost susținută de PMP pentru funcția de subprefect. Subprefecții nou numiți sunt amândoi susținuți de Partidul Național Liberal.

Apropos de noul subprefect … Nici el nu apare pe pagina de internet a instituției și nici pe contul de facebook. Era chiar culmea să fie altfel. (D.P.)

 

Vezi si

Fosta șefă a Secției de Oncologie, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Tribunalul Suceava a condamnat-o joi, 25 aprilie 2024, pe Anca Ababneh Dumitrovici, medic oncolog, fosta …