Wednesday , May 1 2024

O femeie de 50 de ani din Vatra Dornei s-a prezentat la Polţie beată cui ca să anunţe că şi-a boţit maşina cu o zi înainte

Joi dimineaţă, în jurul orelor 0930, la Postul de Poliție Dorna Arini s-a prezentat L. Nicoleta, de 50 ani, din Vatra Dornei, care a solicitat eliberarea unei autorizații de reparație pentru autoturismul marca Fiat, întrucât cu o zi înainte, în jurul orelor 12.00, a provocat un accident soldat cu pagube materiale.

Cu ocazia deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că pe 5 februarie 2020, în jurul orelor 12.00, L. Nicoleta a condus autoturismul menționat pe DJ 174 Dorna Arini, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă, rezultând avariere autoturismului. Acesta a relatat faptul că se afla singură în autoturism și nu a suferit leziuni.

Întrucât L. Niculina emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, la ora 10:02, rezultând valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat după care i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.

Vezi si

Recomandări ale specialiștilor DSP Suceava de Sărbători: prepararea corespunzătoare a alimentelor și evitarea exceselor alimentare

Consumarea alimentelor în exces poate duce la dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune …